Atemschaukel, noul roman al Hertei Müller, va fi publicat la începutul anului viitor la Editura Humanitas Fiction. Aparută acum câteva luni la Editura Hanser, această „carte-eveniment" - aşa cum o dovedeşte numărul impresionant de cronici entuziaste apărute în Germania - va fi publicată în curând în Suedia, Franţa, Polonia, Anglia şi Statele Unite.
„Aruncând o lumină revelatoare asupra trecutului încă recent, legat de dictatura comunistă din această parte a Europei, romanul povesteşte o istorie inedită în literatura de la noi, în care este vorba despre germanii «noştri» din România, şi care pune în evidenţă o altă experienţă concentraţionară: deportarea etnicilor germani în lagărele de muncă din URSS. Puţini scriitori contemporani au scris cu acuitatea şi intransigenţa Hertei Müller despre sistemul comunist. Dincolo însă de orice «subiect» ori «tematică», Herta Müller este o foarte mare scriitoare, limba romanelor şi eseurilor ei fiind poetică, inventivă, precisă, plină de forţă şi de trimiteri sugestive." (Alexandru ŞAHIGHIAN)
Unul dintre cele mai cunoscute volume ale Hertei Müller, Încă de pe atunci Vulpea era Vânătorul, iniţial scenariu de film şi publicat ca roman în Germania în 1992, apare într-o noua ediţie la sfârşitul lunii noiembrie în colecţia "Raftul Denisei" şi va fi lansat de Editura Humanitas Fiction la Târgul de carte Gaudeamus.
„Herta Müller are succes cu literatura pe care o face, nescriind însă catuşi de puţin ceea ce se cheamă literatură de succes. Succesul Hertei Müller este succesul paradoxal al poeziei într-o lume a prozei." (Gerhardt CSEJKA)
Arhiva evenimentelor:
Data | Descriere |
| 30.10.2009 | Noul roman al Hertei Müller va fi publicat de Humanitas Fiction |
| 30.05.2009 | Instantanee de la aniversarea colecţiei „Cocktail“ |
| 29.05.2009 | Lansare-eveniment ULTIMA GARĂ de Jay Parini |
| 28.05.2009 | Aniversare: doi ani de "Cocktail" |
| 24.11.2009 | Vineri, ora 17, prima lansare Humanitas Fiction la Gaudeamus: Jurnalul unui an prost de J.M. Coetzee |
| 24.02.2010 | Pictoriţa din Shanghai, lansare la Cărtureşti, în 3 martie; va fi pus în scenă un fragment din roman |
| 22.10.2009 | Ravensbrück de Steve Sem-Sandberg - lansare de carte în prezenţa autorului |
| 21.10.2009 | Sâmbătă, 24 octombrie, Brocart de toamnă la Muzeul Satului |
| 20.10.2009 | Vineri, 23 octombrie, Profesoara de pian la Cărtureşti |
| 18.06.2009 | Joey Goebel a primit Premiul Festivalului Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură“ de la Neptun |
| 18.06.2009 | Sâmbătă, la Bookfest, întâlnire cu Mihaela Nicola |
| 17.05.2009 | Fotografii de la întâlnirea Mihaelei Nicola cu cititorii |
| 16.07.2009 | Fred Vargas a primit pentru a treia oară premiul britanic Dagger |
| 15.05.2009 | Întâlnire cu Mihaela Nicola şi sesiune de autografe |
| 15.04.2009 | „Cocktail“ la Starbucks – unul dintre cele mai simpatice şi mai colorate evenimente editoriale ale primăverii |
| 14.06.2009 | Scriitorul american Joey Goebel s-a întâlnit cu membrii clubului de carte ELLE (foto) |
| 13.04.2009 | De Florii, literatură de calitate şi artă japoneză la târgul MGB |
| 12.06.2009 | Programul lansărilor Editurii Humanitas Fiction la Bookfest 2009, 17-21 iunie |
| 10.06.2009 | Editura Humanitas Fiction şi revista Elle vă invită la o întâlnire cu tânărul scriitor Joey Goebel |
| 10.04.2009 | Ceai si lectură la standurile Humanitas şi Humanitas Fiction de la târgul MGB |