Închide Close

Editura Humanitas

Richard Rohr, Căderea întru înălțare

Spiritualitate pentru cele două jumătăți ale vieții

Din categoriile religie, Spiritualitate

În colecția Religie

Traducere de Teodora Ghivirigă și Ramona Scribleac

 

„În cea de-a doua jumătate a vieții noastre, pe toți ne așteaptă o călătorie. Totuși, nu fiecare are parte de ea, chiar dacă înaintăm cu toții în vârstă, iar unii ajungem mai bătrâni decât alții. Această «Mare Călătorie» către depărtări rămâne, din anumite motive, o taină bine păstrată...

Suntem aici să înapoiem în întregime și fără rețineri ceea ce ni s-a dăruit, dar în forma modelată de noi. Este probabil actul cel mai curajos și mai liber pe care-l putem face, și e nevoie de ambele jumătăți ale vieții noastre pentru a-l desăvârși. Prima jumătate a vieții înseamnă deslușirea scenariului poveștii, iar a doua reprezintă scrierea și însușirea ei. Pregătiți-vă, așadar, de o aventură măreață, cea pentru care v-ați născut.“ — RICHARD ROHR

 

„Pe parcursul vieții sale și în lupta cu sine însuși, cu sufletul, cu Dumnezeu și cu biserica, cu poveștile sacre ale lumii antice și cu realitățile moderne, dar și cu aspectele mai întunecate ale psihicului uman, părintele Richard Rohr a adunat o comoară de strălucitoare perle de înțelepciune. Noua sa carte, Căderea întru înălțare, este un dar important și plin de har făcut nouă, tuturor celor ce căutăm o lumină călăuzitoare care să ne poarte pe drumul plin de primejdii către maturitatea psiho-spirituală, un drum care ne descoperă taine ale destinului personal abia după ce am ajuns în mlaștina eșecului, a suferinței produse de tot felul de răni, a demonilor personali. Richard Rohr, un veritabil bătrân înțelept în aceste vremuri marcate de fracturi, ne arată calea către acea „a doua jumătate a vieții“ la care puțini ajung și către propriul nostru suflet – modul nostru unic și autentic de a lua parte la această lume plină de miracole și de a ne bucura de ea.“ — BILL PLOTKIN

Despre Richard Rohr

Fratele RICHARD ROHR (n. 1943, Kansas, SUA) este preot franciscan în New Mexico. A pus, în 1987, bazele Centrului de Contemplație și Acțiune din Albuquerque, New Mexico, unde în prezent este director fondator. Este autorul a mai mult de douăzeci de volume, traduse în multe limbi. Este un conferențiar cunoscut la nivel mondial, adresându-se în fiecare an unui public de mii de oameni; a călătorit în Europa, Asia, Australia și Africa de Sud. Vorbește pe teme legate de spiritualitatea creștină a adultului, eliberarea prin Sfânta Scriptură, politică și spiritualitate, grija pentru natură și pentru Terra, ordinul franciscan, dialogul interconfesional, eneagrame; utilizează numeroase platforme pentru a-și face cunoscută concepția sa modelatoare de vieți, bazată pe Evanghelie. Richard Rohr este cunoscut și pentru conferințele sale audio, precum și pentru articolele publicate în revista trimestrială Radical Grace, a Centrului pe care îl conduce. Scrie în mod regulat articole în revistele Sojourners și Tikkun. Pentru mai multe informații despre activitatea sa de la Centrul pentru Contemplație și Acțiune, puteți accesa acest site.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Căderea întru înălțare
  • Subtitlu: Spiritualitate pentru cele două jumătăți ale vieții
  • An apariție: 2022
  • Ediție: I
  • Pagini: 188
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-7410-4
  • Colecție: Religie
  • Domeniu: religie, Spiritualitate
  • Autor: Richard Rohr
  • Traducere: Teodora Ghivirigă, Ramona Scribleac

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact