Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Kaui Hart Hemmings, Descendenţii

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Bestseller internaţional vândut în peste douăzeci şi cinci de ţări. În 2007, romanul Descendenții a câştigat Elle Magazine's Readers' Prize (SUA). A fost New York Times Book Review Editors' Choice în 2008. În 2011, romanul a fost ecranizat într-un film de mare succes, cu George Clooney în rolul principal, care a câştigat Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat.

Narat într-un stil curajos, puternic, uneori de un umor irezistibil, Descendenţii e un roman despre o familie neconvenţională obligată de împrejurări dramatice să se reunească spre a-şi recupera propria moştenire şi identitate.

Matt King e un avocat bogat din Honolulu, a cărui soţie, Joanie, a suferit un accident în timpul unei curse de bărci cu motor şi se află în comă. Mai mult, Matt află că soţia lui îl înşela şi era pe punctul de a-i cere divorţul, iar medicii hotărăsc să o deconecteze de la aparate pe Joanie, conform cererii din testamentul acesteia. Tatăl lui Alex, o adolescentă rebelă, care are probleme cu alcoolul şi drogurile, şi al lui Scottie, aflată la vârsta tuturor întrebărilor, Matt realizează că se confruntă cu o criză existenţială fără precedent şi că lui îi revine responsabilitatea de a-i proteja pe ceilalţi membri ai familiei.

  Elisabeta Lăsconi, „Soţia de două ori pierdută“ (Ziarul de Duminică, decembrie 2012)

Despre Kaui Hart Hemmings

KAUI HART HEMMINGS s-a născut în Hawaii şi a studiat la Colorado College. Este autoarea unui volum de proză scurtă bine primit de critică, House of Thieves. Povestirile ei au apărut în publicaţii precum în Zoetrope, Best American New Voices şi Best American Nonrequired Reading. Notorietatea internaţională şi-a câştigat-o cu romanul Descendenţii (The Descendants), publicat în 2007. De asemenea, a scris scenariile unor filme precum Shelly Fisher (1999) şi Breaking Waves (2011). | www.kauiharthemmings.com

Recenzii

„Un debut fantastic. O poveste despre fragilitatea fiinţei umane.“ (Mail on Sunday)

„Un roman surprinzător şi emoţionant, o poveste despre moarte şi infidelitate care sfârşeşte prin a vorbi despre viaţă şi dragoste.“ (Time Out New York)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Descendenţii
  • An apariție: 2012
  • Ediție: I
  • Pagini: 304
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-524-1
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Kaui Hart Hemmings
  • Traducere: Nadine Vlădescu

Noi apariții

Author Spotlight

Guzel Iahina

pagina autorului

GUZEL IAHINA s-a născut în 1977, la Kazan. A absolvit Facultatea de Limbi Străine a Institutului Pedagogic de Stat din Kazan, iar din 1999 locuiește la Moscova, unde a urmat cursurile Școlii de Cinematografie, secția scenaristică. A lucrat în relații publice, publicitate și marketing și a colaborat cu articole la revistele Neva, Oktiabr, Sibirskie ogni etc.

Evenimente

24 iunie 2020, Editura Humanitas Fiction

Online&live, lansare – Femei de Oscar de Melanie Benjamin

17 iunie 2020, Editura Humanitas Fiction

Online&live, lansare – Copiii de pe Volga de Guzel Iahina

10 iunie 2020, Editura Humanitas Fiction

Online&live, lansare – Călătoria Cilkăi de Heather Morris

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact