Închide Close

Editura Humanitas

Lucian Boia, Balcic. Micul paradis al României Mari

Din categoriile istorie

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

Până la a fi românesc, din 1913, Balcicul era doar un spectacol al mării şi un seducător amalgam etnic şi cultural de la marginea fostului Imperiu otoman. Dacă administraţia noastră preia un târg modest, pictorii dau aici de Orient în toată splendoarea sa, dar mai ales de un peisaj şi de o lumină cu totul aparte. Deşi îl vizitase în 1915 şi văzuse ce era de văzut, regina Maria se îndrăgosteşte de Balcic abia în 1924, într-atât de puternic, încât îşi construieşte, pe ţărmul stâncos şi sălbatic, un adevărat paradis. Se poate spune că datorită ei, din acest moment, mitul Balcicului nu mai are nevoie de combustia istoriei, este pur şi simplu sincron cu realitatea, ba chiar o înrâureşte, dându-i o strălucire fără egal în perioada interbelică. Boema artistică, animatorii culturali, scriitorii, arhitecţii şi chiar şi politicienii vin vară de vară la Balcic, înfrumuseţându-l şi pregătindu-l pentru o promiţătoare carieră de staţiune marină şi culturală.Ca orice paradis, şi Balcicul a fost pierdut. Lucian Boia l-a reconstruit însă atât de bine din fărâme de memorie, din documente şi fotografii de epocă, încât se poate spune că, printr-o carte atât de frumoasă, am recâştigat, simbolic, paradisul pierdut.

„Pentru turism, Balcicul era, într-adevăr, splendid dăruit, atât prin pitorescul lui natural, cât şi printr-un pitoresc uman, nu mai puţin bătător la ochi. În totul, era diferit, era altfel. Istorie, legendă, cine mai ştie unde era adevărul? De fapt, translaţia spre legendă e un semn bun, un simptom de vitalitate. Rămâne cu noi doar acea parte a trecutului susceptibilă să stârnească imaginaţia. Balcicul este Balcic, tocmai fiindcă peste Balcicul real, şi transfigurându-l, s-a aşezat un Balcic imaginar.“ (Lucian BOIA)

  Lucian Boia la „Adevărul live“ (februarie 2014)

 

Cecilia Cuţescu-Stork, Balcic (nedatat)

Despre Lucian Boia

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie (Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune) şi la imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie). A adus, de asemenea, noi interpretări privitoare la istoria Occidentului, a Franţei şi a Germaniei. În 1997, lucrarea sa Istorie şi mit în conştiinţa românească a stârnit senzaţie şi a rămas de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei naţionale.

Volume publicate la Humanitas: Istorie şi mit în conştiinţa românească (1997, 2000, 2002, 2006, 2010, 2011) Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune (1998, 2002, 2008) Două secole de mitologie naţională (1999, 2005, 2011) Mitologia ştiinţifică a comunismului (1999, 2005, 2011) Sfârşitul lumii. O istorie fără sfârşit (1999, 2007) Pentru o istorie a imaginarului (2000, 2006) România, ţară de frontieră a Europei (2002, 2005, 2007) Mitul democraţiei (2003) Între înger şi fiară. Mitul omului diferit din Antichitate până în zilele noastre (2004, 2011) Jules Verne. Paradoxurile unui mit (2005) Omul şi clima. Teorii, scenarii, psihoze (2005) Tinereţe fără bătrâneţe. Imaginarul longevităţii din Antichitate până astăzi (2006) Occidentul. O interpretare istorică (2007) Napoleon III cel neiubit (2008) „Germanofilii". Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial (2009, 2010) Franţa, hegemonie sau declin? (2010) Tragedia Germaniei: 1914–1945 (2010) Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950 (2011) Istoriile mele. Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia (2012) Explorarea imaginară a spaţiului (2012) De ce este România altfel? (2012) Eugen Brote (1850–1912). Destinul frânt al unui luptător naţional (2013) Sfârşitul Occidentului? Spre lumea de mâine (2013) Balcic. Micul paradis al României Mari (2014) Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări (2014) Dosarele secrete ale agentului Anton. Petru Comarnescu în arhivele Securităţii (2014) Suveranii României. Monarhia, o soluţie? (2014) Maria, regina României, Jurnal de rãzboi (3 vol., editor) (2014–2015) Cum s-a românizat România (2015) Mihai Eminescu, românul absolut (2015) Strania istorie a comunismului românesc (2016) Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei (2016) În jurul Marii Uniri de la 1918. Națiuni, frontiere, minorități (2017) Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac (2018) Cum am trecut prin comunism. Al doilea sfert de veac (2019) Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac (2018) Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri) (2019) Românii şi Europa: O istorie surprinzătoare (2020)

 

Fotografia autorului © Matei Buță/BrandedCont.net.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Balcic. Micul paradis al României Mari
  • An apariție: 2014
  • Ediție: I
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-973-50-4392-6-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: istorie
  • Autor: Lucian Boia

Noi apariții

Author Spotlight

Oliver Sacks

pagina autorului

OLIVER SACKS (9 iulie 1933 – 30 august 2015) s-a născut la Londra, într-o familie de medici, şi a studiat medicina la Queen's College, Oxford. La începutul anilor '60 s-a stabilit în Statele Unite, la San Francisco. Din 1965 a locuit la New York, unde a fost profesor de neurologie la Albert Einstein College of Medicine. Preocuparea sa constantă a fost lucrul cu pacienţii suferind de boli neurologice pentru a-i ajuta sa trăiască în condiţii cât mai apropiate de normalitate.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact