Închide Close

Editura Humanitas

Lev Tolstoi, Evanghelia pe scurt

Din categoriile religie

În colecția în afara colecţiilor

Traducere și prefață de Wilhelm Tauwinkl

„Iubeam, eram iubit, aveam copii frumoşi, aveam glorie, sănătate, vigoare fizică şi morală. Eram în stare să cosesc ca un ţăran, să lucrez zece ore încontinuu, neobosit. Dar deodată viaţa mea s-a oprit. Nu mai aveam dorinţe, nu mai aveam ce să-mi doresc.Adevărul este că viaţa era absurdă. Ajunsesem pe marginea prăpastiei şi vedeam că în faţa mea nu era altceva decât moartea. Eu, omul viguros şi fericit, simţeam că nu mai puteam trăi.“ (Lev Tolstoi, jurnal)

„Ai citit Evanghelia pe scurt a lui Tolstoi? Aş putea spune că, la vremea ei, cartea asta m-a ţinut în viaţă. Dacă n-o ştii, atunci n-ai cum să-nţelegi ce înrâurire poate avea asupra cuiva.“ (Ludwig Wittgenstein, corespondenţă)

„Cititorii de toate convingerile ar avea de câştigat citind această lucrare, deoarece modul în care procedează Tolstoi dovedeşte că mesajul lui Isus Hristos are ceva de spus şi celor care nu se regăsesc în structurile bisericeşti vizibile. Evanghelia pe scurt aduce în prim-plan învăţătura lui Isus şi necesitatea urmării acesteia. În fond, la ce i-ar folosi unui creştin să-şi însuşească diferitele subtilităţi ale dogmelor, dacă aderarea la aceste mistere sublime s-ar reflecta doar în repetarea unor ritualuri şi în respectarea unor obiceiuri? Tolstoi susţine în mod radical urmarea învăţăturii lui Hristos ca o calea desăvârşirii. Sperăm ca apariţia acestui volum să dea naştere unor reflecţii, în toată libertatea, asupra locului învăţăturii Evangheliei în viaţa personală şi în societate.“ (Wilhelm Tauwinkl)

Ilustrația copertei: Ilia Repin, Lev Tolstoi desculț (detaliu), 1901

Despre Lev Tolstoi

LEV TOLSTOI (1828, Iasnaia Poliana – 1910, Astapovo), romancier, povestitor, eseist şi dramaturg rus. Capodoperele lui epice, Război şi pace şi Anna Karenina, au avut o influenţă hotărâtoare asupra dezvoltării romanului, iar credinţele şi ideile lui filozofice, sociale, politice, teologice şi estetice, propovăduite de-a lungul vieţii prin celelalte opere, sunt cunoscute sub denumirea de „tolstoism". Proza, dramaturgia şi scrierile sale autobiografice constituie o vastă frescă a Rusiei secolului al XIX-lea, în care reconstrucţia sociografică, meditaţia istorică şi analiza psihologică se combină exemplar cu reflecţia asupra unei lumi alternative ideale. Tolstoi s-a manifestat totodată ca reformator în domeniul educaţiei şi, spre sfârşitul vieţii, ca fervent comentator al învăţăturilor cristice.

Bibliografie selectivăRomane: Război şi pace (1865-1869), Anna Karenina (1873-1877), Învierea (1899).Nuvele şi povestiri: Amintiri din Sevastopol (1855-1856), Trei morţi (1859), Cazacii (1863), Prizonierul din Caucaz (1872), Moartea lui Ivan Ilici (1884-1886), Ivan Prostul (1886), Sonata Kreutzer (1889-1891), Stăpân şi slugă (1895), Cuponul fals (1911; scris în perioada 1896-1904), Hagi Murad (1912; scris în perioada 1902-1904).Teatru: Puterea întunericului (1887), Cadavrul viu (1911; scris în 1900).Scrieri filozofice: Religia mea (1883), Împărăţia lui Dumnezeu este cu tine (1894), Ce este arta? (1897), Calendarul înţelepciunii (1910).Scrieri autobiografice: Copilăria (1852); Adolescenţa (1854); Tinereţea (1856).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Evanghelia pe scurt
  • An apariție: 2017
  • Ediție: I
  • Pagini: 196
  • Format: 14,5x20,5 cm
  • ISBN: 978-973-50-5761-9
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Domeniu: religie
  • Autor: Lev Tolstoi
  • Prefaţă: Wilhelm Tauwinkl
  • Traducere: Wilhelm Tauwinkl

Noi apariții

Author Spotlight

Neagu Djuvara

pagina autorului

NEAGU DJUVARA (1916–2018) s-a născut la Bucureşti, într-o familie de origine aromână aşezată aici la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni de seamă. Licenţiat la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şi Transnistria (iunie–noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact