Închide Close

Editura Humanitas

Anca Ştef, Raul Ştef, Supravieţuitorii. Mărturii din temniţele comuniste ale României

Din categoriile memorialistică & diaristică, istorie

În colecția Ebook

EBOOK – PDF

Pretutindeni şi oricând, viaţa este o bursă a binelui şi răului, a luminii şi întunericului, a adevărului şi minciunii. România comunistă, cu lagărele ei de la Piteşti, Gherla, Periprava sau Aiud, a fost un loc unde infernul a avut regizori exersaţi în arta de-a face rău. Unii dintre ei au fost sadici, alţii doar brutali. Unii au trăit în voluptatea supliciului, alţii s-au mulţumit să execute ordine criminale. Au existat însă, în acest spaţiu al ororii, şi oameni pe care nu i-a putut îndoi nimeni. Oameni care au supravieţuit prin rugăciune, credinţă şi speranţă. Oameni care n-au fost dispuşi să accepte traficul de conştiinţe şi nici să-şi negocieze demnitatea.Douăzeci dintre ei au acceptat să vorbească tocmai în anul în care se împlineşte o jumătate de secol de la decretul de eliberare în masă a deţinuţilor politici. Interviurile realizate de Anca Ştef, dublate de fotografiile lui Raul Ştef, pun în lumină un snop de trestii gânditoare pe care soarta le-a silit să-şi petreacă o perioadă de timp în fiare şi printre fiare. Lucrurile pe care le istorisesc aceşti oameni aici, în Supravieţuitorii. Mărturii din temniţele comuniste ale României, sunt lucruri pe care n-au îndrăznit până acum să le povestească nici măcar propriilor familii. Dacă s-au hotărât totuşi să vorbească în acest ultim ceas au făcut-o, fireşte, ca să nu uităm.

Despre Anca Ştef

ANCA ŞTEF (n. 2 decembrie 1982, Galaţi) este dublu licenţiată, în jurnalism (2005) şi sociologie (2009), a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. În 2007 obţine un master în comunicare în cadrul aceleiaşi universităţi şi studiază timp de un semestru la Université Libre din Bruxelles. În perioada 2004–2008 este reporter la publicaţiile Clujeanul şi Ziarul Clujeanului. Între 2007 şi 2008 este redactor al ediţiei de Transilvania a Ziarului Financiar. În intervalul 2008-2012 este jurnalist freelancer. În 2012 fondează cult.art & media association, al cărei preşedinte este. În acelaşi an devine redactor al postului de televiziune Look TV. În prezent lucrează ca producător la Look Plus şi se implică în activităţi şi demersuri legate de istoria recentă a României (îndeosebi de istoria orală).

Despre Raul Ştef

RAUL ŞTEF (n. 18 iunie 1982, Cluj-Napoca) este dublu licenţiat, în jurnalism (2005) şi sociologie (2009), al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Deţine un master în managementul conflictelor (Cluj-Napoca) şi un altul în fotojurnalism şi fotografie documentară (Londra). În anul 2010 este bursier al Institutului Cultural Român din Londra, în cadrul programului de rezidenţă Attic Arts, finalizat cu expoziţia De la Est la Vest: un portret al diasporei româneşti. Între 2004 şi 2007 este fotoreporter la publicaţiile Clujeanul şi Ziarul Clujeanului. Din 2004 până în prezent lucrează pentru agenţia de presă Mediafax Foto. În perioada 2007–2012 este fotoreporter corespondent al agenţiei de presă Intact Images. Are fotografii publicate în presa naţională şi internaţională.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Supravieţuitorii. Mărturii din temniţele comuniste ale României
  • An apariție: 2015
  • Ediție: I
  • Format: PDF
  • ISBN: 978-973-50-4817-4-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: memorialistică & diaristică, istorie
  • Autor: Raul Ştef, Anca Ştef
  • Prefaţă: Alin Mureşan

Noi apariții

Author Spotlight

Neagu Djuvara

pagina autorului

NEAGU DJUVARA (1916–2018) s-a născut la Bucureşti, într-o familie de origine aromână aşezată aici la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni de seamă. Licenţiat la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şi Transnistria (iunie–noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact