|
Vara all inclusive 2020. Călătoriile tale printre cărți. Pachete tematice bilunare cu 20% reducere
„Citind, ești clientul celei mai comode agenții de turism din lume.“ — RADU PARASCHIVESCU
Pornim în această vară un newsletter care poate fi un ghid de călătorie marcat din loc în loc cu cărți. Vom fi împreună exploratori de teme importante, turiști printre curiozitățile noastre. Dar și prin lumea largă, în locuri unde plănuim să ajungem cât de curând, visând la peisaje care îți taie respirația sau la forfota marilor orașe și la straturile lor succesive de istorie și civilizație.
Timpul este o prezență constantă, pe care o trăim intuitiv și de care devenim periodic conștienți, încercând să nu îl irosim, să îl folosim cât mai bine, să îl trăim cât mai intens și, eventual, de care să fim cât mai mindful. Dar ce au de spus scriitorii, filozofii sau fizicienii despre asta? Vom investiga natura timpului, felul în care îi simțim curgerea și legăturile subtile dintre trecut, prezent și viitor.
Cu câțiva ani înainte de 1900 zilele erau încăpătoare. Oamenii vibrau ca firele de telegraf, erau optimiști și credeau, ca niciodată înainte și ca niciodată după, în puterea științei, în progres și-n viitor. Anul Nou devenise, de aceea, cel mai important moment: începutul, mereu reluat, al viitorului.
Textura lumii permitea orice gând nebunesc și, adesea, gândurile nebunești ajungeau realitate.
În centrul cărților Ioanei Pârvulescu găsim foarte des un personaj în plus - timpul - reprezentat în epoci diverse reconstruite migălos. Așa că putem continua recomandările din seria de autor cu În intimitatea secolului 19, Inocenții sau Prevestirea. Percepția noastră asupra timpului este doar o perspectivă. Vă este familiară senzația că, undeva în trecut, timpul avea o lentoare plăcută? Și că trăim o accelerare a lui? Veți auzi acest lucru în conversații uneori și veți regăsi această idee și în fragmentul din romanul Ioanei Pârvulescu. Timpul nu este uniform, așa cum credem, iar explicații se găsesc din plin în cărțile de fizică publicate în colecția „Știință“. Fizicianul italian Carlo Rovelli, văzut de mulți drept următorul Stephen Hawking, spune în cartea lui Ordinea timpului:
Pentru Newton, ceasornicele sunt dispozitive care caută – într-o manieră mereu imprecisă, ce-i drept – să urmeze această curgere a timpului egală şi uniformă. Newton spune că acest timp „absolut, adevărat şi matematic“ nu e perceptibil. El trebuie dedus, prin calcul şi observaţie, din regularitatea fenomenelor. Timpul lui Newton nu ne e adus la cunoştinţă prin simţuri, ci e un elegant construct intelectual. Dragă cititorule cultivat, dacă existenţa acestei noţiuni newtoniene de timp independent de lucruri ţi se pare simplă şi firească, asta se datorează faptului că ai întâlnit-o la şcoală. Treptat, am ajuns cu toţii să concepem timpul în acest fel, el a pătruns în manualele şcolare din lumea întreagă şi a sfârşit prin a deveni perspectiva noastră comună, intuitivă, asupra timpului. Dar existenţa unui timp uniform, independent de lucruri şi de mişcările lor, care azi ne pare atât de firească, nu e o intuiţie veche şi firească pentru omenire. Este o idee a lui Newton.
(…)
Cantitatea unică „timp“ se dizolvă într-o pânză de păianjen a timpilor. Nu descriem de fapt evoluţia lumii în timp, ci felul în care lucrurile evoluează în timpul local, precum şi felul în care timpii evoluează unul în raport cu altul. Lumea nu e asemenea unui pluton înaintând în ritmul unui unic comandant, ci o reţea de evenimente influenţându-se reciproc. Aceasta e imaginea timpului în teoria relativităţii generale.
Cartea lui Carlo Rovelli și cea a altui fizician experimentator important, Richard Muller, ajung până la ce ne spun despre timp cele mai recente teorii ale fizicii cuantice. Iar volumul de informații care pot părea contraintuitive crește, dezvăluind o lume pe care simțurile noastre o interpretează diferit. Și atunci, dacă trecutul, prezentul și viitorul există potențial simultan, cum ar părea să indice aceste teorii, cum rămâne cu liberul-arbitru? Ce aflăm din Acum. Fizica timpului de Richard Muller: Liberul arbitru nu trebuie decât să aleagă între variantele de viitor accesibile. Nu oprește creşterea entropiei, dar poate exercita controlul asupra stărilor accesibile, iar asta dă direcție entropiei. Liberul arbitru poate fi folosit pentru a sparge o ceașcă sau a fabrica una nouă. Poate fi folosit pentru a începe un război sau a căuta pacea.
Trecerea prin știință poate ajunge și la una dintre primele cărți pe această temă publicate în colecție, Scurtă istorie a timpului de Stephen Hawking. Meditații despre timp și încărcătura lui personală au existat dintotdeauna. Aristotel e una dintre mințile iscoditoare ale omenirii care au influențat felul în care era conceput timpul. O altă influență importantă poate fi găsită în Confesiunile Sfântului Augustin:
Clipele nu sunt pustii şi ele nu trec fără să lase urme în simţămintele noastre; dimpotrivă, ele au o adâncă şi uimitoare înrâurire asupra sufletului nostru. Iată, clipele veneau şi plecau, fiecare zi adăugându-se alteia; şi, pe măsură ce veneau şi plecau, ele sădeau în mine noi speranţe şi noi amintiri. Puţin câte puţin, întruchipările bucuriilor de odinioară vindecau în mine durerile de acum, făcându-le să dea înapoi. Şi totuşi, locul acestora îl luau, dacă nu alte suferinţe, măcar izvoarele unor suferinţe viitoare. Căci de unde venea suferinţa aceasta care îmi pătrunsese în adâncul inimii, dacă nu din faptul că-mi risipisem sufletul peste un nisip mişcător, iubind o fiinţă muritoare ca şi când ea nu ar fi trebuit să moară niciodată?
Trecutul este istorie. Și trebuie să luăm acest lucru destul de literal. Ne ajută să ne integrăm în timp și să ne raportăm la ceilalți și la noi înșine. De exemplu, ne pune în gardă avertizându-ne despre alte perioade de criză, cum a fost și cea prin care am trecut cu toții recent, doar că acele crize priveau nu o stare de urgență, ci una de război sau de convulsii politice cu efecte tragice. În volumul de memorii al lui Annie Bentoiu, Timpul ce ni s-a dat, ca în multe dintre cărțile publicate în colecția „Memorii/Jurnale“, găsim o succesiune de astfel de perioade, începând cu experiența războiului:
După bombardamentul din 4 aprilie 1944, părinţii mei părăsiseră locuinţa din Bucureşti pentru a reveni la Olteniţa, orăşelul de baştină al familiei, unde în acea vară se retrăseseră şi alte rude, sau îşi trimiseseră copiii. O mulţime de bucureşteni, de altfel, făcuseră la fel: zona părea mai puţin ameninţată decât altele. Vara se scursese pentru noi, adolescenţii, ca o foarte lungă vacanţă (nu se predase ultimul trimestru), ocupată cu lectură multă, plimbări cu bicicleta şi nesfârşite partide de ping-pong.
De câteva ori văzuserăm trecând pe cer, dimineaţa, triunghiul gâştelor sălbatice de oţel care sclipeau argintiu, ducând moarte altora. O clipă, ne simţeam străbătuţi de un fior îngheţat. Apoi uitam. De la acel prim şi unic bombardament care ne cruţase, ucigând pe alţii la doi paşi de noi, eram fatalişti. Cel mult ne simţeam recunoscători sorţii: ea ne lăsa să vieţuim liniştiţi, într-un orăşel de care nu se sinchisea nimeni, pentru că încă nu se afla în calea nimănui.
Iar dacă vorbim despre trecut la dimensiunile unui popor întreg, percepția colectivă poate fi organizată într-o formă mai obiectivă într-un volum cum este O scurtă istorie ilustrată a românilor de Neagu Djuvara.
| |
 |
|
Oprirea în Himalaya. Vizităm nu doar un loc spectaculos, ci și unul care ne permite să facem un experiment. Timpul trece mai lent în zonele joase decât la înălțime, aspect care este măsurabil cu cronometre de precizie mare. Multe alte motive de a ne testa limitele și de a face o expediție pentru care e nevoie de pregătiri intense se pot găsi în jurnalul de călătorie al lui Marius Chivu, Trei săptămâni în Himalaya.
|
|
|
În două săptămâni revenim cu destinația nr. 2 și o nouă listă specială de cărți: „Ocolul lumii în 10 ficțiuni străine“.
Pe curând,
Echipa HUMANITAS
|
