Închide Close

Autori

David Bohm

David Bohm
David Joseph Bohm s-a nascut la 20 decembrie 1917, in Wilkes-Barre, Pennsylvania (S.U.A.). Dupa studii la California Institute of Technology (1939-1941), urmeaza prelegerile de mecanica cuantica ale lui Robert Oppenheimer si isi ia doctoratul in fizica la Berkeley, in California (1943). In 1946 devine asistent la Universitatea din Princeton. Redacteaza o expunere amanuntita a mecanicii cuantice (1951), care a trezit interesul lui Einstein si al lui Wolfgang Pauli. Dar, ca urmare a cruciadei senatorului McCarthy impotriva asa-numitelor activitati antiamericane, Bohm este suspendat din functie in acelasi an. Devine profesor la Universidade de Sao Paolo (Brazilia: 1951-1955), la Technion Maipa (Israel: 1955-1957), apoi este cercetator la Universitatea din Bristol (Anglia), pentru a se stabili definitiv ca profesor de fizica la Birkbeck College (Universitatea din Londra: din 1961). S-a stins din viata in 1992, la Londra. Activitatea sa a fost foarte intinsa, de la publicatii privind teoria plasmei cu electroni (cu extindere la metale si heliu lichid) fundamentele mecanicii cuantice, topologie si geometria spatiu-timpului, pana la lucrari propriu-zis filozofice. Alaturi de anumite contributii punctuale (de ex. efectul Bohm-Aharonov) numele sau ramane legat, in fizica, de renasterea, in 1952, a teoriilor cu variabile ascunse. Bohm a contribuit in mod decisiv la marele proces de clarificare intelectuala care a avut loc ca repere majore in istoria recenta : 1. paradoxul Einstein, Podolsky, Rosen (1935), 2. teorema lui Bell (1964) si 3. experientele privind nonseparabilitatea (1969; 1972 et seq.). Lui Bohm i se datoreaza cea mai interesanta si mai sustinuta tentativa contemporana de a reface nonierarhic unitatea distrusa dintre gandirea stiintifica si toate celelalte forme de cunoastere (religioasa, artistica, filozofica etc.).

Lucrari:
Quantum Theory (1951)
Causality and Chance in Modern Physics (1957)
Special Theory of Relativity (1965)
Wholness and the Implicate Order (1980)
The Ending of Time. Thirteen Dialogues between J. Krishnamurti and D. Bohm (1985)
Science, Order and Creativity (impreuna cu F. David Peat), (1987)
Changing Consciousness: Exploring the Hidden Source of the Social, Political and Environmental Crises Facing our World (A Dialogue of Words and Images), impreuna cu Mark Edwards (1991)

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia