Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Yukio Mishima, Îngerul decăzut

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Considerată capodopera lui Yukio Mishima, tetralogia Marea fertilităţii, din care au apărut în această colecţie romanele Zăpada de primăvară, Cai în galop şi Templul Zorilor, a fost scrisă între anii 1965 şi 1970. Cu Îngerul decăzut, saga Japoniei secolului XX creată de Mishima ajunge la final. Romanul a fost încheiat în dimineaţa zilei de 25 noiembrie, cu câteva ore înainte de sinuciderea rituală a scriitorului.

Suntem la începutul anilor '70. Avocatul Honda, ajuns la vârsta de optzeci de ani şi posesor al unei averi considerabile, întâlneşte un tânăr de şaisprezece ani, orfan, şi îl adoptă, având motive să creadă că este a treia reincarnare a prietenului său din perioada adolescenţei, Kiyoaki, a cărui poveste de dragoste narată în Zăpada de primăvară a avut un sfârşit tragic. Kiyoaki, Isao, înfocatul patriot din Cai în galop, şi Ying Chan, frumoasa prinţesă thailandeză din Templul Zorilor, s-au stins fiecare la vârsta de douăzeci de ani. Oare cu Tōru se va întâmpla la fel? Este el, de fapt, Kiyoaki? Bătrânul avocat nu este departe de propriu-i sfârşit, dar nu-i rămâne decât să aş-tepte pentru a afla deznodământul. Însă Honda nu este pregătit pentru ceea ce îi va dezvălui Satoko, iubita din tinereţe a lui Kiyoaki, acum stareţă a mânăstirii budiste unde se refugiase după teribila dezamăgire.

Despre Yukio Mishima

De trei ori nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, prozatorul, poetul și dramaturgul YUKIO MISHIMA este unul dintre scriitorii japonezi emblematici ai secolului trecut. Kimitake Hiraoka, pe numele său adevărat, se naște la 14 ianuarie 1925 la Tokyo într-o familie de samurai și începe să scrie încă de la vârsta de 12 ani. La 16 ani debutează în prestigioasa revistă Bungei-Bunka. Pentru a-și ascunde activitatea literară față de tatăl său, adept al unei educații stricte, adoptă pseudonimul Yukio Mishima. În 1943 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității Imperiale din Tokyo, pe care o absolvă în 1947. În 1949 îi apare romanul Confesiunile unei măști (Humanitas Fiction, 2011, 2021), care îl propulsează în rândul celor mai cunoscuți scriitori ai noii generații. Mishima începe astfel o carieră literară fulminantă, publicând constant romane, printre care se numără: Sete de iubire (1950; Humanitas Fiction, 2014), Tumultul valurilor (1954; Humanitas Fiction, 2010), Templul de aur (1956; Humanitas Fiction, 2013), După banchet (1960; Humanitas Fiction, 2015), Amurgul marinarului (1963; Humanitas Fiction, 2017), Viață de vânzare (1968; Humanitas Fiction, 2018), Soare și oțel (1970; Humanitas, 2008). Tetralogia Marea fertilității cuprinde romanele Zăpada de primăvară (1968; Humanitas Fiction, 2009, 2022), Cai în galop (1969; Humanitas Fiction, 2010, 2022), Templul zorilor (1970; Humanitas Fiction, 2011, 2022) și Îngerul decăzut (1970; Humanitas Fiction, 2012, 2022). Autor prodigios, Mishima a scris numeroase povestiri și 33 de piese de teatru. Volumul O dimineață de iubire pură (Humanitas Fiction, 2019) conține o selecție din povestirile autorului din perioada 1946–1965. Întreaga lui viață a fost marcată de preocuparea obsesivă pentru codul onoarei samurailor (vezi eseul său Calea samuraiului, apărut în 1967; Humanitas, 2007). Aceasta îl va împinge pe 25 noiembrie 1970, ziua în care încheie Îngerul decăzut, la gestul sinuciderii rituale prin seppuku.

Recenzii

„Yukio Mishima a fost, în viaţă ca şi în moarte, şi mai ales în ficţiune, un maestru al surprizelor sublime şi perverse. Ultimul său roman, Îngerul decăzut, se dovedeşte o capodoperă cutremurătoare, subtilă şi originală.“ (The New York Times)

„În ultimul volum al tetralogiei, speranţa şi, odată cu ea, incarnările succesive ale rafinamentului, entuziasmului sau frumuseţii au pierit. [...] Titlul evocă o veche legendă budistă, potrivit căreia îngerii, în loc să fie nemuritori, fiinţează ca îngeri doar o mie de ani, apoi văd cum cununile de flori de pe frunţi li se ofilesc, cum aura lor păleşte, iar trupul începe să le emane sudoare. Un astfel de înger pare însăşi Japonia. Prin extensie, pentru noi, cititorii, el devine simbolul oricărei catastrofe din lumea în care trăim.“ (Marguerite Yourcenar, Mishima sau viziunea Vidului)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Îngerul decăzut
  • An apariție: 2012
  • Ediție: I
  • Pagini: 296
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-537-1
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Yukio Mishima
  • Traducere: Andreea Sion

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact