Amurgul zeilor stepei

Ismail Kadare, Amurgul zeilor stepei

"Un roman de dragoste, dar care vorbeste totodata despre fata intunecata a falsului paradis sovietic". — Le Magazine Littéraire

Ne aflam in anul 1958. Boris Pasternak tocmai a primit Premiul Nobel, iar intreaga lume est-europeana vuieste la aflarea vestii. Pe fondul unor relatii albano-sovietice tot mai reci, un tanar de origine albaneza care studiaza literatura la Institutul Maxim Gorki din Moscova, traieste timpuri confuze si complicate. Indragostit de eterica si fascinanta Lida, naratorul incearca sa-si salveze povestea de iubire, luptand in paralel cu dramele unei istorii tulburi si amenintatoare. Fara a-i dezvalui Lidei, care manifesta o adevarata aversiune fata de ipocrizia viitorilor scriitori ce urmeaza cursurile Institutului, ca are veleitati literare, el isi duce pana la paroxism vina de a nu fi spus adevarul. Aidoma personajului unei legende albaneze, eroul stie ca, odata ce si-a incalcat cuvantul, lucrurile sunt ireversibile si nu pot apuca decat pe un fagas nefast. Intr-o Moscova intunecata, in care siluete neverosimile se profileaza de-a lungul strazilor cufundate intr-o ceata eterna, dragostea si cruzimile istoriei se intalnesc intr-o poveste cu rezonanta mitica.

Despre Ismail Kadare

Scriitorul albanez ISMAIL KADARE (1936–2024) a absolvit filologia la Tirana și și-a continuat studiile la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova. A debutat la 18 ani cu un volum de poezie, Inspirații juvenile, căruia îi urmează în 1957 un al doilea, Visări. Trecerea la proză o face în 1963 cu romanul Generalul armatei moarte (Humanitas Fiction, 2020), care-i aduce notorietatea internațională. În anii următori publică romane și numeroase volume de povestiri, dobândind o reputație greu de egalat în lumea literară: Cetatea (1970), Mesagerii ploii (1970; Humanitas Fiction, 2010), Cronică în piatră. Vremea nebuniei (1971, 2005; Humanitas Fiction, 2012, 2022), O capitală în noiembrie (1974), Amurgul zeilor stepei (1976; Humanitas Fiction, 2009), Iarna marii însingurări (1977), Aprilie spulberat (1978), Podul cu trei arce (1978; Humanitas Fiction, 2015), Firida Rușinii (1978; Humanitas Fiction, 2016), Palatul Viselor (1981; Humanitas Fiction, 2007), roman interzis de regimul lui Enver Hodja, Concert la sfârșit de iarnă (1988; Humanitas Fiction, 2024). În 1990 Kadare primește azil politic în Franța și până în 2001 locuiește la Paris, perioadă în care îi apar romanele: Piramida (1991), Umbra (1994; Humanitas Fiction, 2008, 2015), Spiritus (1996; Humanitas Fiction, 2012), Florile înghețate din martie (2000). În 2001 Kadare se întoarce în Albania. Continuă să scrie romane care se bucură de succes: Fiica lui Agamemnon (2003), Succesorul (2003), Accidentul (2008; Humanitas Fiction, 2011), Cina blestemată (2009; Humanitas Fiction, 2013), Păpușa (2015; Humanitas Fiction, 2018). Firmanul orb (Humanitas Fiction, 2017) conține cinci dintre nuvelele sale istorice, iar Călărețul cu șoim (Humanitas Fiction, 2020) – patru nuvele investigând absurdul totalitar. Kadare este și autorul unor eseuri și scrieri memorialistice, cum ar fi Dimineți la Café Rostand (2014; Humanitas Fiction, 2021) și Înfruntare la nivel înalt: Misterul convorbirii telefonice Stalin–Pasternak (2018; Humanitas Fiction, 2022). A fost recompensat cu numeroase premii și distincții literare, printre care primul Man Booker International Prize (2005) și Jerusalem Prize (2015). În 2016, statul francez i-a conferit Legiunea de Onoare, în grad de Comandor. Opera sa, nominalizată frecvent la Premiul Nobel, este tradusă în peste 40 de țări.

Recenzii

"Opera lui Ismail Kadare alcatuieste harta unei intregi culturi. Avem de-a face cu un autor de talie universala, ce se incadreaza intr-o traditie a povestirii care merge pana la Homer." (John Carey)

"Lectia care se desprinde din aceasta carte este ca cetatenii statului comunist falimentar nu se pot elibera din mrejele lui, ba chiar nici nu-si imagineaza ca ar putea. Aici nu este vorba despre fiinte omenesti palpabile, ci despre fantasme. Dar lucrul acesta nu este o piedica in calea iubirii, nici a relatiilor sociale, si nici a dialogului." (Alain Bosquet)

"Avand mana libera sa critice URSS, cu care Tirana rupsese toate puntile, Kadare a putut sa denunte slabiciunile sistemului comunist fara a trezi suspiciunile criticii literare albaneze. Acesta este paradoxul romanului: scriitorul isi permite, pe un ton satiric, pe alocuri amar, sa critice indirect mecanismul guvernarii Albaniei, referindu-se chipurile la Moscova". (Éric Faye)

Alte Detalii