FRANCIS SCOTT FITZGERALD s-a născut în St. Paul, Minnesota, la 24 septembrie 1896. A urmat Princeton University, în 1917 intrând în armată, iar după demobilizare s-a mutat la New York. Publicat în 1920, primul său roman, Dincoace de Paradis (This Side of Paradise), s-a bucurat imediat de o mare popularitate, urmat, în 1922, de Cei frumoşi şi blestemaţi (The Beautiful and Damned). În 1920 s-a căsătorit cu Zelda Sayre (1900–1948), iar cuplul, al cărui unic copil, Frances Scott „Scottie" Fitzgerald, scriitoare şi ziaristă, se naşte în 1921, a locuit când la Paris sau New York, când pe Riviera franceză, devenind parte a cercului de emigranţi americani care îi includea pe Gertrude Stein, Ernest Hemingway şi John Dos Passos. În 1925 lui Fitzgerald i-a apărut capodopera Marele Gatsby (The Great Gatsby; Humanitas Fiction, 2016, 2018, 2021), care nu a avut succes decât după moartea sa. Tensiunile din cuplu s-au accentuat pe parcurs, din cauza alcoolismului scriitorului şi a problemelor psihice ale Zeldei, care, din 1930, a fost internată în diferite sanatorii, reuşind totuşi să scrie romanul semi-autobiografic Acordă-mi acest vals, publicat în 1932. La sfârşitul anilor '20, Fitzgerald a început să lucreze la al doilea mare roman al său, Blândeţea nopţii (Tender Is the Night; Humanitas Fiction, 2013, 2023), apărut în anul 1934, care transfigurează dezastrul mariajului cu Zelda. Fiind într-o constantă lipsă de bani, a publicat masiv povestiri comerciale în diferite reviste. În 1937 s-a mutat la Hollywood, unde, uitat de lumea literară, a scris scenarii de film. În urma unui infarct, a murit la 21 decembrie 1940, lăsând neterminat romanul Dragostea ultimului magnat (The Last Tycoon), apărut în 1941. Fitzgerald este autorul mai multor volume de povestiri, printre care Tales of the Jazz Age (1922), All the Sad Young Men (1926), Babylon Revisited and Other Stories (1960). A mai scris volumul autobiografic The Crack-Up (1945) şi eseuri. A întreţinut o vastă corespondenţă publicată postum. Opera lui Fitzgerald este emblematică pentru epoca jazzului din anii ’20, despre generația sa scriitorul afirmând: „Noi am moștenit două lumi ‒ una a speranței, în care am fost crescuți; și o alta a deziluziei, pe care am descoperit-o devreme, în ceea ce ne privește. Și acea primă lume, deși apropiată în timp, a devenit din ce în ce mai îndepărtată, ca o altă țară“.