Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Isabel Allende, Dincolo de iarnă

Din categoriile literatură

În colecția Seria de autor Isabel Allende

Traducere de Cornelia Rădulescu

 

Isabel Allende: 23 de cărți publicate, traduceri în peste 35 de limbi; peste 70 de milioane de exemplare vândute; 15 doctorate onorifice; 60 de premii în peste 15 țări; 2 filme de succes realizate după romanele sale.

 

În Brooklynul înzăpezit, o tamponare ușoară în trafic declanșează o neașteptată poveste de iubire târzie. Richard Bowmaster, un profesor universitar ipohondru și solitar, lovește mașina condusă de o guatemaleză, Evelyn Ortega, care trăiește și lucrează ilegal în casa unui afacerist dubios. Ceea ce la început pare un accident minor ia o turnură neașteptată când tânara, în mod evident terorizată, sună la ușa lui Richard. Speriat, acesta cere ajutorul Lucíei Maraz, proaspăta lui chiriașă și colegă, o chiliană greu încercată de viață, dar voluntară și optimistă. În jurul acestor trei personaje se construiește un roman bogat, palpitant și de mare intensitate emoțională, care tratează teme de acută actualitate – violența, imigrația, migrația economică și efectele ei asupra copiilor –, dar din care nu lipsește, ca în multe dintre cărțile lui Isabel Allende, elementul magic și încrederea într-o forță care ajută la restabilirea ordinii și a justiției naturale.

 

  Booktrailer

  Serenela Ghițeanu, „Din dragoste de viaţă" (22, februarie 2018)

Despre Isabel Allende

ISABEL ALLENDE, nepoata fostului președinte chilian Salvador Allende, s-a născut pe 2 august 1942 la Lima, în Peru. Își petrece copilăria în Chile, iar în timpul dictaturii lui Pinochet se refugiază în Venezuela, unde rămâne timp de 15 ani și lucrează ca ziaristă. În prezent locuiește în California. În 1982, primul ei roman, Casa spiritelor, are un succes fulminant și devine imediat bestseller internațional. În 1984 publică Despre dragoste și umbră, apoi Eva Luna (1987), Povestirile Evei Luna (1989) și Planul infinit (1991). În 1992, fiica scriitoarei, bolnavă de porfirie, moare. Următoarea ei carte, Paula (1994), îi este dedicată. De mult succes se bucură volumul Afrodita (1997), romanele Fiica norocului (1999) și Portret în sepia (2000), volumul de memorii Țara mea inventată (2003) și romanul Zorro (2005). În 2006 îi apare romanul Inés a sufletului meu, în 2007, volumul autobiografic Suma zilelor, în 2009, romanul Insula de sub mare, în 2011, Caietul Mayei, iar în 2012, volumul Dragoste. În 2014 vede lumina tiparului thrillerul Jocul RIPPER, în 2015, romanul Amantul japonez, în 2017, Dincolo de iarnă, în 2019, O lungă petală de mare, în 2020, Ce vrem noi, femeile? Despre dragostea nerăbdătoare, viața lungă și ursitoarele bune, în 2022, Violeta, iar în 2023, Numele mi-l știe vântul. În cariera sa literară, Isabel Allende a primit peste 60 de premii și distincții. În 1994, statul francez i-a conferit titlul de Chevalière de l’Ordre des Arts et des Lettres, iar în 2014 i s-a decernat Presidential Medal of Freedom. În 2018, în cadrul National Book Awards, a primit Medal for Distinguished Contribution to American Letters, fiind prima personalitate scriitoricească de limbă spaniolă căreia i se acordă această distincție. Cărțile ei au fost traduse în peste cincizeci de limbi și s-au vândut în peste șaptezeci și șapte de milioane de exemplare în toată lumea. | www.isabelallende.com

 

Fotografia autoarei © Lori Barra

Recenzii

„Allende împletește suspansul cu povestea de dragoste, înzestrând cele trei personaje principale cu generozitate, energie și pasiune.“ (The National Book Review)

„Impregnat de lirismul caracteristic lui Isabel Allende și ingenios construit, romanul de față pune în discuție într-un mod magistral ce înseamnă a respecta, a ocroti și a iubi.“ (Publishers Weekly)

„Precum Chaucer, Shakespeare și Austen, Allende urmează structura clasică a comediei romantice: aduce împreună o femeie curajoasă și un bărbat care suferă de stomac și susține că nu va mai iubi niciodată. Dincolo de iarnă descrie o poveste târzie de iubire, cea dintre Lucía și Richard, cu tot umorul, tensiunile și farmecul pe care ni le putem dori.“ (Washington Post)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Dincolo de iarnă
  • An apariție: 2018
  • Ediție: I
  • Pagini: 304
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-779-305-5
  • Colecție: Seria de autor Isabel Allende
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Isabel Allende
  • Traducere: Cornelia Rădulescu

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact