Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Cormac McCarthy, Drumul

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Romanul Drumul a câştigat Pulitzer Prize în 2007, James Tait Black Memorial Prize în 2006 şi a fost ecranizat în 2009, în regia lui John Hillcoat, cu Viggo Mortensen, Kodi Smit-McPhee, Robert Duvall şi Charlize Theron în rolurile principale.

O iarnă atomică în care nu mai există animale sau plante, singura prezenţă constantă este foamea şi orice întâlnire între două fiinţe omeneşti poate sfârşi într-un act de canibalism. Iată decorul postapocaliptic – definit fie prin absenţe tragice, fie prin prezenţe ameninţătoare – prin care călătoresc un bărbat fără nume şi fiul lui, încercând să ajungă la mare. Au un pistol cu două gloanţe, ceva resturi de mâncare şi nişte pături vechi – şi, foarte important, se au unul pe altul. Supravieţuirea înseamnă însă amoralitate, după cum învaţă copilul studiindu-şi tatăl, a cărui dragoste pare a fi ultimul lucru rămas din lumea veche, ultima realitate confortabilă şi ocrotitoare. „Suntem morţii vii care bântuie prin decorul unui film de groază“ – aceasta este starea de spirit în lumea lui McCarthy, pe care n-o colorează decât foarte rare detalii de un umor nostalgic: ultima sticlă de Coca-Cola sau singura inscripţie care a supravieţuit dezastrului nuclear – rămăşiţele unei lumi semănând neliniştitor de mult cu a noastră.

Vezi trailerul in site-ul oficial al filmului

  Rodica Grigore, „Ce mai rămâne când lumea se sfârşeşeşte“ (Cultura, 18 octombrie 2010)

Filmul este distribuit în România de Ro Image şi Prorom.

Despre Cormac McCarthy

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper, publicat în 1965 și recompensat cu William Faulkner Award. În 1966 primește o bursă Rockefeller și ajunge la Ibiza, în Spania, unde termină al doilea roman, Outer Dark. Urmează romanele: Child of God (1973); Suttree (1979); Blood Meridian, or the Evening Redness in the West (1985; în 2006, romanul ocupă locul trei într-un top al revistei New York Times Magazine); The Border Trilogy: All the Pretty Horses (1992; câștigător al National Book Award și National Books Critics Circle Award și ecranizat în 2000, în regia lui Billy Bob Thornton), The Crossing (1994) și Cities of the Plain (1998); No Country for Old Men (2005; ecranizarea din 2007 în regia fraților Coen a câștigat patru premii Oscar), Drumul (The Road, 2006; câștigător al Pulitzer Prize 2007 și James Tait Black Memorial Prize 2006, ecranizat în regia lui John Hillcoat în 2009). Cormac McCarthy a mai scris un scenariu de film, The Gardener’s Son (1976), și două piese de teatru, The Stonemason (1995) și The Sunset Limited (2006). În toamna anului 2022 apare dipticul romanesc alcătuit din Pasagerul (The Passenger; Humanitas Fiction, 2023) și Stella Maris (Humanitas Fiction, 2023), care întrețese povestea unei familii atinse de aripa geniului și frumuseții, dar și a nebuniei. Cormac McCarthy încetează din viață în 2023.

 

Fotografia autorului © Laura Ware

Recenzii

„Cormac McCarthy scrie seducător, muzical, înspăimântător, fantastic. Numai astfel putea să obţină acest cutremurător portret al lumii după ce se stinge lumina.“ (The New Yorker)

Drumul are o energie viscerală şi un potenţial pentru carnagiu care îl fac o lectură total captivantă.“ (The Washington Post)

Drumul nu e o critică a felului în care trăim astăzi sau a ce s-ar putea întâmpla dacă am continua să trăim astfel. Romanul pune o întrebare simplă: cum ar fi lumea fără oameni? Iar McCarthy dă un răspuns magistral, de calibrul unor Melville şi Lawrence, Conrad şi Hardy.“ (The New Republic)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Drumul
  • An apariție: 2009
  • Ediție: I
  • Pagini: 224
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-285-1
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Cormac McCarthy
  • Traducere şi note: Irina Horea

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact