Firida Rușinii

Traducere de Marius Dobrescu

Romanul Firida Rușinii face parte din „ciclul otoman“, scris de Ismail Kadare în anii ’70, care îi oferă prilejul unei meditații asupra opresiunii și a terorii într-un stat totalitar.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, pe fundalul decăderii inevitabile a Imperiului Otoman, Ali Pașa din Ianina își clădește un principat independent. Pentru a preîntâmpina extinderea rebeliunii, sultanul îl pedepsește cu cruzime, expunându-i capul în piața centrală din Istanbul, în firida destinată trădătorilor. Ismail Kadare reconstituie cariera acestui personaj misterios, născut albanez, dar integrat perfect în mecanismul înșelător al administrației otomane. Ali Pașa — admirator al lui Napoleon Bonaparte, cu care a întreținut relații diplomatice, și al poetului George Byron, pe care l-a găzduit în drumul acestuia spre Grecia — a dus o viață plină de fast, dar s-a comportat ca un satrap oriental, strivind fără milă orice tentativă de a i se contesta autoritatea. Fără să-și propună să scrie un roman istoric, Kadare recompune cu detalii de mare finețe atmosfera capitalei otomane, dominată de puterea absolută a suveranului, precum și angrenajul cumplit căruia îi cad victime nu numai cei învinși, ci și învingătorii.

Despre Ismail Kadare

Scriitorul albanez ISMAIL KADARE (1936–2024) a absolvit filologia la Tirana și și-a continuat studiile la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova. A debutat la 18 ani cu un volum de poezie, Inspirații juvenile, căruia îi urmează în 1957 un al doilea, Visări. Trecerea la proză o face în 1963 cu romanul Generalul armatei moarte (Humanitas Fiction, 2020), care-i aduce notorietatea internațională. În anii următori publică romane și numeroase volume de povestiri, dobândind o reputație greu de egalat în lumea literară: Cetatea (1970), Mesagerii ploii (1970; Humanitas Fiction, 2010), Cronică în piatră. Vremea nebuniei (1971, 2005; Humanitas Fiction, 2012, 2022), O capitală în noiembrie (1974), Amurgul zeilor stepei (1976; Humanitas Fiction, 2009), Iarna marii însingurări (1977), Aprilie spulberat (1978), Podul cu trei arce (1978; Humanitas Fiction, 2015), Firida Rușinii (1978; Humanitas Fiction, 2016), Palatul Viselor (1981; Humanitas Fiction, 2007), roman interzis de regimul lui Enver Hodja, Concert la sfârșit de iarnă (1988; Humanitas Fiction, 2024). În 1990 Kadare primește azil politic în Franța și până în 2001 locuiește la Paris, perioadă în care îi apar romanele: Piramida (1991), Umbra (1994; Humanitas Fiction, 2008, 2015), Spiritus (1996; Humanitas Fiction, 2012), Florile înghețate din martie (2000). În 2001 Kadare se întoarce în Albania. Continuă să scrie romane care se bucură de succes: Fiica lui Agamemnon (2003), Succesorul (2003), Accidentul (2008; Humanitas Fiction, 2011), Cina blestemată (2009; Humanitas Fiction, 2013), Păpușa (2015; Humanitas Fiction, 2018). Firmanul orb (Humanitas Fiction, 2017) conține cinci dintre nuvelele sale istorice, iar Călărețul cu șoim (Humanitas Fiction, 2020) – patru nuvele investigând absurdul totalitar. Kadare este și autorul unor eseuri și scrieri memorialistice, cum ar fi Dimineți la Café Rostand (2014; Humanitas Fiction, 2021) și Înfruntare la nivel înalt: Misterul convorbirii telefonice Stalin–Pasternak (2018; Humanitas Fiction, 2022). A fost recompensat cu numeroase premii și distincții literare, printre care primul Man Booker International Prize (2005) și Jerusalem Prize (2015). În 2016, statul francez i-a conferit Legiunea de Onoare, în grad de Comandor. Opera sa, nominalizată frecvent la Premiul Nobel, este tradusă în peste 40 de țări.

Recenzii

„Kadare a terminat Firida Ruşinii în 1976, an în care, scrie el, «de la Tirana veneau ştiri proaste. Comploturi demascate în serie. Arestări una după alta. Teroare». În acest roman, unul dintre puţinele asupra cărora autorul nu a făcut modificări, tragicul rămâne neatins. Aici nu este loc pentru grotescul cu care el îşi echilibrează, de obicei, cealaltă parte a operei. Pentru că aici, în Firida Ruşinii, Kadare demontează şi expune piesă cu piesă mecanismul fricii; acel mecanism de care oricărui regim ar trebui să-i fie ruşine, ne spune el printre rânduri.“ (Éric Faye)

„Imperiul Otoman este mai puțin o realitate istorică și mai mult o formă de a proiecta în trecut preocupări cât se poate de contemporane, imposibil de evocat fără această travestire. (...) Kadare își însușește prezentul situându-l într-un trecut birocratic și crud.“ (Jean-Paul Champseix, Cahiers Balkaniques)

Alte Detalii