Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Knut Hamsun, Pan. Victoria

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Două scurte romane, devenite clasice, dense, de o mare intensitate psihologică şi poetică, despre singurătate şi iubire, printre cele mai frumoase scrieri din literatura europeană. Despre Victoria, Knut Hamsun a afirmat că este un pandant al lui Pan. Romanul Pan a fost ecranizat de patru ori, între 1922 şi 1995. Victoria, romanul de dragoste după protagonista căruia scriitorul şi-a numit prima fiică, a fost ecranizat în 2013. Knut Hamsun a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1920.

În romanul Pan, obosit de viaţa în miezul civilizaţiei, locotenentul Glahn lasă în urmă normele unei societăţi în care nu-şi găseşte locul şi se refugiază în ţinutul Nordland, unde duce o existenţă retrasă, vânând şi pescuind. Jurnalul lui Glahn cuprinde deopotrivă observaţiile acestuia legate de lumea exterioară, dar şi reflecţiile despre sensul existenţei şi dorinţa sa de a deveni artist. Viaţa lui Glahn ia o întorsătură neaşteptată când o întâlneşte pe Edvarda Mack. Din cauza caracterului imprevizibil al acesteia, povestea lor de dragoste se transformă într-una chinuitoare, cu accente sado-masochiste. Când a apărut, în 1898, romanul Victoria a avut un succes răsunător, datorită intensităţii psihologice, dar şi poetice, a imposibilei poveşti de dragoste dintre Johannes, un tânăr cu origini modeste, şi fiica unui moşier bogat. Întâmplările se petrec într-un sat de pe coasta norvegiană, în secolul al XIX-lea, şi urmăresc evoluţia iubirii niciodată împlinite dintre cei doi tineri provenind din clase sociale diferite. După ce Johannes a devenit un scriitor de succes, iar Victoria s-a supus voinţei familiei sale, cei doi îşi dau seama, prea târziu, că ar fi trebuit să lupte pentru împlinirea dragostei lor. Naraţiunea are, în ambele romane hamsuniene, un ritm aproape muzical şi ecouri din străvechile şi misterioasele mituri şi legende scandinave.

„Noua mea carte [Pan] va fi frumoasă; întâmplările se petrec în Nordland, e o poveste de dragoste liniştită, mistuitoare. Nu vor exista polemici în ea, doar oameni născuţi sub văzduhuri diferite.“ (Knut Hamsun, într-o scrisoare din 1893)

Despre Knut Hamsun

Scriitorul norvegian KNUT HAMSUN a fost romancier, dramaturg, poet, opera sa cuprinzând peste 20 de romane, un volum de poezie, mai multe piese de teatru şi eseuri, un jurnal de călătorie. S-a născut pe 4 august 1859 la Lom, în Gudbrandsdalen, şi a crescut la Hamarøy, în Nordland. Fiu al unui croitor itinerant, a avut o copilărie grea, lucrând ca ucenic al unui cizmar şi refugiindu-se deseori în lectură, pentru că părinţii nu i-au putut asigura o educaţie formală. A fost pe rând muncitor, zidar, vatman, învăţător. Debutează cu un roman în 1877, al doilea îi apare în 1878, pe când preda la şcoala din Vesterålen; în acelaşi an se mută la Oslo, şi trăieşte o vreme în sărăcie şi singurătate, lucrând ca muncitor. Între 1882 şi 1884 călătoreşte în SUA, prilej pentru a scrie o satiră la adresa societăţii americane: Fra Det Moderne Amerikas Aandsliv (1889). În 1890 publică Foamea (Sult), cartea care îi aduce succesul mult aşteptat, considerată primul roman modern din literatura norvegiană, urmată, în 1894, de Pan, iar în 1898 de Victoria (Pan.Victoria, Humanitas Fiction, 2014). Din 1911 părăseşte cercurile literare şi viaţa urbană şi se mută în Nordland, pentru ca ulterior să cumpere o fermă în sudul Norvegiei, unde va locui până la moartea sa, pe 19 februarie 1952. Primeşte Premiul Nobel pentru literatură în 1920, pentru romanul Rodul pământului (Markens Grøde, 1917), în care, cum observa Paul Auster, pot fi detectate simpatiile pronaziste ce l-au îndepărtat ulterior pe Hamsun de confraţii scriitori. Prin tematică şi prin promovarea noilor tehnici ale fluxului conştiinţei şi monologului interior, Knut Hamsun e considerat părintele modernismului literar.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Pan. Victoria
  • An apariție: 2014
  • Ediție: I
  • Pagini: 232
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-689-672-9
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Knut Hamsun
  • Traducere: Valeriu Munteanu

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact