Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Lena Andersson, Pasiune pură

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Romancieră suedeză de prim-plan, Lena Andersson este în același timp un analist incisiv al societății contemporane, textele sale apărând în cele mai importante ziare din Stockholm. Prestigiosul premiu August, numit astfel în memoria lui August Strindberg, care i-a încununat în 2013 romanul Pasiune pură, i-a adus recunoașterea internațională prin traduceri în peste cincisprezece limbi.

Ester Nilsson este o persoană rațională. Acționează mereu în acord cu propriile principii. Până în ziua în care este invitată să țină o conferință despre renumitul artist plastic Hugo Rask. Bărbatul se află în sală, fascinat de discursul și personalitatea tinerei femei, iar la final, când ajung să se cunoască, are același efect asupra ei. Din acest moment existența lui Ester va gravita în jurul întâlnirii și întâmplările declanșate de ea îi vor schimba viața.

„Inteligență ar trebui să fie al doilea nume al Lenei Andersson. Pasiune pură este o disecție a psihologiei întortocheate a iubirii de o luciditate care îți dă fiori.“ (M Magazine)

  Elisabeta Lăsconi, „Pasiune şi iubire nu-s totuna...“ (România literară, aprilie 2015)

Despre Lena Andersson

Romancieră, jurnalistă și critic literar, LENA ANDERSSON s-a născut la 18 aprilie 1970 la Stockholm. A urmat un liceu sportiv și s-a remarcat în competiții de schi fond. La șaptesprezece ani abandonează sportul de performanță și, după lectura romanului Crimă și pedeapsă, i se trezește pasiunea pentru literatură. În același timp o preocupă științele sociale și filozofia. După terminarea studiilor universitare își ia licența în științe politice, engleză și germană. În 1999 debutează cu romanul Var det bra så? (A fost chiar atât de bine așa?). Publică încă patru romane înaintea celui care-i va aduce consacrarea și succesul interna-țional. În 2013 îi apare Pasiune pură. Un roman despre iubire (Egenmäktigt förfarande – en roman om kӓrlek), devenit bestseller după ce i se acordă cel mai important premiu suedez, Augustpriset, urmat de Svenska Dagbladets litteraturpris 2013. Romanul ei este tradus în peste cincisprezece limbi. În 2014 semnează un nou roman, Utan personligt ansvar (Răspundere limitată), având în centrul lui același personaj feminin din Pasiune pură. În prezent, Lena Andersson este cronicar la ziarul Dagens Nyheter.

foto: Ulla Montan

Recenzii

„Lena Andersson a scris un roman despre iubire splendid și tăios ca o lamă.“ (Aftonbladet)

„O carte nemiloasă, dar și nemilos de amuzantă, o declarație asemenea cristalului de limpede despre speranță și dorințele cuprinse în ea, despre singurătatea incurabilă a sufletului – pentru toate acestea scriitoarea a găsit forma perfectă.“ (Svenska Dagbladet)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Pasiune pură
  • An apariție: 2015
  • Ediție: I
  • Pagini: 192
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-876-1
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Lena Andersson
  • Traducere: Liliana Donose Samuelsson

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

10 aprilie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Focul de Daniela Krien

27 martie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Fata mecanică de Anna Mazzola

7 martie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Iasbel Allende, Numele mi-l știe vântul

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact