Strada Dughenelor Întunecoase

Patrick Modiano, Strada Dughenelor Întunecoase

Cel mai cunoscut roman al lui Patrick Modiano, Strada Dughenelor Întunecoase este singurul din opera sa care a primit Premiul Goncourt în 1978, deţinând şi recordul de traduceri în peste patruzeci şi cinci de limbi. În 2014, scriitorului francez i se acordă Premiul Nobel pentru literatură. Motivaţia juriului: „pentru arta rememorării prin care evocă cele mai absconse destine umane şi dezvăluie universul vieţii sub Ocupaţie“.

În toamna lui 1965, când Constantin von Hutte îşi închide agenţia de detectivi particulari, singurul său angajat, care suferă de amnezie şi căruia, cu vreo zece ani în urmă, i-a făcut rost de acte de stare civilă pe numele Guy Roland, începe o anchetă pentru a-şi descoperi propria identitate. Un fir îl conduce pe urmele unui anume Pedro McEvoy, secretar la o legaţie din America de Sud, care locuia, în timpul Ocupaţiei, pe Rue Cambacérès, arondismentul VIII, din Paris. Dar acesta putea fi Jimmy Stern, dispărut în 1940. Şi ce s-a întâmplat cu frumoasa Denise Coudreuse, de care Pedro era atât de îndrăgostit şi cu care se refugiase la Megève şi apoi încercase să treacă graniţa clandestin în Elveţia? În căutarea lui disperată, ajungând să se identifice cu Pedro, eroul amnezic încearcă să readucă la viaţă, fie prin relatările unor martori, fie prin imaginare şi vis, o galerie pestriţă de personaje din trecut, care se dovedesc însă a fi numai umbre rătăcitoare.

„Acolo există pasaje legate de părinţii mei şi de inşi bizari pe care aceştia i-au cunoscut. Este o carte care se referă la Ocupaţie, dar nu e deloc realistă. Am folosit numele unor oameni reali pe care i-am observat în copilărie, dar cartea e concepută ca un vis. Mereu m-a preocupat amnezia, temă tratată în literatură de Giraudoux sau Anouilh şi care m-a impresionat mai ales în filmele noirs americane.“ (Patrick MODIANO, Libération, 2013)

Despre Patrick Modiano

PATRICK MODIANO s-a născut la 30 iulie 1945 la Boulogne-Billancourt, dintr-o mamă belgiancă (actriţa Luisa Copeyn) şi un tată provenind dintr-o familie de evrei mediteraneeni. În adolescenţă, pe când urma Liceul Henri IV, îl cunoaşte pe Raymond Queneau, care iniţial îi predă lecţii de geometrie, pentru ca ulterior să-l introducă în lumea literară, ajutându-l să debuteze la Gallimard, în 1968, cu romanul La Place de l'Étoile (Premiul Roger Nimier; Premiul Fénelon). Publică un număr impresionant de romane, volume de povestiri, o piesă de teatru, literatură pentru copii, texte pentru cântece. A scris scenarii de film începând cu 1973, când l-a cosemnat pe cel al peliculei Lacombe Lucien, în regia lui Louis Malle. Printre operele sale se numără: La Ronde de nuit (1969), Les Boulevards de ceinture (1972; Marele Premiu al Academiei Franceze), Villa triste (1975; Premiul librarilor, 1976), Livret de famille (1977), Strada Dughenelor Întunecoase (Rue des Boutiques Obscures, 1978; Humanitas Fiction, 2014; Premiul Goncourt), Une jeunesse (1981), De si braves garçons (1982), Quartier perdu (1984), Dimanche d'août (1986), Remise de peine (1988), Vestiaire de l'enfance (1989), Fleur de ruine (1991), Un cirque passe (1992), Chien de printemps (1993), Dora Bruder (1997), Des inconnues (1999), Micuţa Bijou (La Petite Bijou, 2001, Premiul Jean Monnet), Ephéméride (2002), Accident nocturne (2003), Un pedigree (2005), Dans le café de la jeunesse perdue (2007), Orizontul (L'Horizon, 2010; Humanitas Fiction, 2015), L'Herbe des nuits (2012), Pour que tu ne te perdes pas dans le quartier (2014). În 2010, Patrick Modiano a fost recompensat cu Premiul Cino Del Duca pentru întreaga activitate, iar în 2012, cu Premiul Austriac de Stat pentru Literatură Europeană. În 2014, lui Patrick Modiano i se acordă Premiul Nobel pentru literatură.

Recenzii

„Ce rămâne dintr-o viaţă? Câteva fotografii îngălbenind în cutii de biscuiţi, numere de telefon ai căror abonaţi se schimbă, o mână de martori care se volatilizează la rândul lor, şi mai nimic, abia dacă ai existat... Acest neant al urmei lăsate de noi, această ceaţă atotstăpânitoare este sugerată de Strada Dughenelor Întunecoase cu o economie de limbaj şi cu o măiestrie care-l fac cel mai important dintre romanele lui Modiano, dacă nu şi cel mai bun.“ (Bertrand Poirot-Delpech, Le Monde, 1978)

„Tot proiectul lui Modiano, cred eu, se ţine în aceste cuvinte extrase din Strada Dughenelor Întunecoase: «...în viaţă, nu viitorul contează, ci trecutul». Pentru Patrick Modiano, trecutul este un teren vag. Trebuie să scotoceşti. Să îndepărtezi buruienile. Să-ţi imaginezi ceea ce a putut să fie acolo, înainte. Să visezi. Şi să-ţi aminteşti. Ca şi cum acesta ar fi cel mai bun mod de a lupta împotriva indiferenţei şi anonimatului.“ (François Busnel, Lire, noiembrie 2014)

Alte Detalii