BOB DYLAN, cântăreţ, compozitor, autor de lyrics, scriitor şi artist plastic, pe numele său Robert Allen Zimmerman, s-a născut la 24 mai 1941, la Duluth, Minnesota. În timpul studenţiei a început să interpreteze cântece folk şi country, luându-şi numele de Bob Dylan după cel al poetului Dylan Thomas. După primele discuri care l-au consacrat pe scena folk şi ca portdrapel al mişcării protestatare din epocă, a folosit, începând cu albumul Bringing It All Back Home (1965), şi instrumente electrice, fapt care i-a contrariat, în epocă, pe puriştii genului. Transgresând genurile muzicale, este unul dintre cei mai mari interpreţi şi compozitori de folk-rock. Discografia sa cuprinde până în prezent 36 de discuri originale, cărora li se adaugă numeroase înregistrări live şi compilaţii. Multipremiat – printre distincţiile recente, Presidential Medal of Freedom acordată de preşedintele Barack Obama în 2012 –, cu peste 100 de milioane de discuri vândute, Bob Dylan continuă să concerteze şi să aibă o influenţă notabilă. De la Jimi Hendrix până la formaţii alternative precum Laibach, cântecele sale au fost şi sunt şi astăzi preluate şi adaptate. Opera sa scrisă include, alături de proza poetică Tarantula (1971), The Definitive Bob Dylan Songbook (2001), volumul de memorii Cronica vieții mele. Volumul întâi(Chronicles: Volume One, 2004), Lyrics: 1962-2001 (2004), Forever Young (2008), The Lyrics: Since 1962, Edited by Christopher Ricks.La Editura Humanitas Fiction au apărut în 2012 o selecţie de 100 de poeme din Lyrics purtând titlul Suflare în vânt, în traducerea lui Mircea Cărtărescu, care a întocmit antologia şi a semnat prefaţa, în 2014 volumul de proză poetică Tarantula, prefațat de Mircea Cărtărescu, în traducerea lui Sorin Gherghuț, iar în 2015 volumul de memorii Cronica vieții mele, tradus de Dan Silviu Boerescu.În 2016, Bob Dylan a primit Premiul Nobel pentru literatură. | www.bobdylan.com