Închide Close

Editura Humanitas

Robert D. Kaplan, În umbra Europei

Două războaie reci şi trei decenii de călătorie prin România şi dincolo de ea

Robert D. Kaplan, autor a şaisprezece cărţi de politică externă şi de călătorii, a fost inclus de două ori în „Top 100 Global Thinkers“ întocmit de revista Foreign Policy.

Robert D. Kaplan a venit prima oară în România în anii ’70, în plin Război Rece, pe când era un tânăr jurnalist cu spirit de aventură, iar ţara era un colţ întunecat al Europei comuniste, ignorat de presa occidentală. Vizitele care au urmat, în anii ’80, în anii ’90 şi, mai recent, în 2013 şi 2014, au fost marcate de dialoguri revelatoare cu personalităţi precum Neagu Djuvara ori Horia-Roman Patapievici şi de lectura unor cărţi fundamentale din şi despre cultura română, prin intermediul cărora i-a cunoscut pe Mircea Eliade, Emil Cioran sau Mircea Cărtărescu. Aceste întâlniri sunt completate, în ţesătura complexă a cărţii, de analiza fină a vieţii de zi cu zi, surprinsă în scene cu aer cinematografic, pe al căror fundal se proiecteazã fie sordide oraşe de provincie uitate de vreme, fie splendorile arhitectonice din Braşov, Iaşi sau Bucureşti.

În umbra Europei este deopotrivă memorial de călătorie, eseu jurnalistic şi analiză istorică — opera unui scriitor care, vreme de treizeci de ani, a căutat să înţeleagă destinul unei ţări şi să-şi împlinească propria vocaţie. Pornind de la istoria României, dar şi de la atenta analiză a unor ţări vecine, precum Republica Moldova, Bulgaria şi Ungaria, Robert D. Kaplan abordează subiecte mai largi, precum jocurile marilor puteri, Războiul Rece sau Holocaustul. Rezultatul este povestea unei frontiere geografice şi ideologice a continentului nostru — punct de întâlnire între marile imperii — şi o carte esenţială pentru înţelegerea crizei prin care trec astăzi Rusia şi Europa.

Fotografia de pe copetă: Emanuel Tânjală

 

Despre Robert D. Kaplan

ROBERT D. KAPLAN (n. 1952 ) este unul dintre cei mai importanţi analişti de politică externă americani şi un specialist de renume în istoria Războiului Rece. Revista Foreign Policy l-a inclus de două ori în „Top 100 Global Thinkers“, iar The New York Times l-a nominalizat printre cei mai influenţi analişti ai epocii de după cel de-al Doilea Război Mondial, alături de Francis Fukuyama, Paul Kennedy şi Samuel Huntington. În ultimii treizeci de ani a scris articole pentru The Atlantic, The New York Times, The Washington Post, Financial Times, The Wall Street Journal şi The Los Angeles Times. În calitate de corespondent de presă, a călătorit în peste 100 de ţări şi a locuit vreme îndelungată în Israel, Portugalia şi Grecia. Ca urmare a numeroaselor sale vizite în estul şi sud-estul Europei, a devenit un fin cunoscător al Balcanilor, fiind unul dintre primii autori americani care au prevăzut izbucnirea unui război în regiune. Între volumele sale de analiză geopolitică şi de călătorii se numără: Asia’s Cauldron: The South China Sea and the End of a Stable Pacific; The Revenge of Geography. What the Map Tells Us About Coming Conflicts and the Battle Against Fate (Răzbunarea geografiei. Ce ne spun hărţile despre viitoarele conflicte şi lupta împotriva destinului, 2013); Monsoon: The Indian Ocean and the Future of American Power; Balkan Ghosts: A Journey Through History (Fantomele Balcanilor. O călătorie în istorie, 2007) şi Eastward to Tartary: Travels in the Balkans, the Middle East, and the Caucasus (La Răsărit, spre Tartaria. Călătorii în Balcani, Orientul Mijlociu şi Caucaz, 2002). Robert D. Kaplan este în prezent senior fellow la Center for a New American Security; a lucrat ca analist geopolitic pentru agenţia Stratfor, a fost profesor invitat la United States Naval Academy şi membru al Departamentului Apărării al Statelor Unite. A consiliat mai mulţi preşedinţi, seretari de stat şi miniştri ai apărării americani. | www.robertdkaplan.com

 

Foto © Sally Montana

Recenzii

„Robert D. Kaplan are capacitatea remarcabilă de a vedea dincolo de orizontul geopolitic, şi acum îşi îndreaptă atenţia spre marginea Europei — spre teritoriul fostei Românii Mari, situată între Balcani şi Rusia. În incursiunea lui prin cărţi, peisaje şi istorie, Robert D. Kaplan discută despre rolul aşezării geografice, despre influenţa intelectualilor şi despre nebunia şi puterea naţionalismului.“ (Charles KING)

„O carte emoţionantă, revelatoare, care ne poartă cu compasiune prin meandrele istoriei româneşti — teribil de complicată şi adesea traumatizantă. Deşi abundă în relatări tulburătoare, pe care nu le putem ignora, volumul lui Robert D. Kaplan este impregnat de speranţă şi de promisiunea reînnoirii continue.“ (Vladimir TISMĂNEANU)

„Robert D. Kaplan pune în lumină drumul excepţional pe care l-au parcurs românii — est-europenii, în general —, de la deceniile de despotism sovietic de după cel de-al Doilea Război Mondial către viitorul democratic, plin de speranţă, al apartenenţei la NATO şi la Uniunea Europeană. Kaplan este unic prin talentul cu care împleteşte observaţiile de natură istorică, religioasă, politică şi impresiile de călătorie cu tentă personală.“ (Nicholas BURNS)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: În umbra Europei
  • Subtitlu: Două războaie reci şi trei decenii de călătorie prin România şi dincolo de ea
  • An apariție: 2016
  • Ediție: I
  • Pagini: 352
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-5148-8
  • Colecție: Istorie contemporană
  • Domeniu: istorie, Știinţe sociale & politică
  • Autor: Robert D. Kaplan
  • Traducere: Oana Celia Gheorghiu, Constantin Ardeleanu

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact