Închide Close

Editura Humanitas

Scott P. Sells, Adolescenţi scăpaţi de sub control

Ghidul părintelui: redobândirea autorității și a iubirii pierdute

„Răspunsuri realiste pentru părinţi reali şi adolescenţi reali“, scria un recenzent al acestei cărţi. Lipsa permanentă de respect faţă de părinte, fuga de acasă, abuzul de alcool, consumul de droguri, ameninţările cu sinuciderea, graviditatea la fete – dacă întâlniţi unul sau mai multe dintre aceste comportamente (şi lista ar putea continua) la adolescentul dumneavoastră, se prea poate ca el să fi scăpat de sub control. Ce este de făcut? E cazul să recurgeţi la așa-numita „iubire dură“, spune autorul acestui ghid unic, probabil, pe piaţa noastră editorială. Metoda e dată, pas cu pas, în carte şi este ilustrată cu numeroase exemple.

Humanitas a tradus de-a lungul timpului 7 cărţi practice adresate părinţilor. Cărţi alese cu atenţie, pe care cititorii le-au apreciat, de vreme ce au trebuit republicate, unele de mai multe ori. Cărţi perene. Cărţi bune. Cărţi necesare părinţilor care nu vor să-şi crească la întâmplare copiii. Ele apar acum ca o serie unitară. Pentru noile generaţii de părinţi (şi de bunici) buni.

Copiii învaţă ceea ce trăiesc. Educaţia care insuflă valoriCe le spunem copiilor și adolescenţilor despre sex Între părinte şi copil. Ghid de comunicare afectuoasăEducaţia copilului meu în 25 de tehnici (care nu dau greş) Adolescenţi scăpaţi de sub controlSănătatea copilului meu. Ghid de simptome şi îngrijiriCum devenim părinţi mai buni. Ghid practic

Despre Scott P. Sells

Dr. SCOTT P. SELLS este profesor de asistenta sociala la Savannah State University, SUA, si directorul Institutului Familiei din Savannah, Georgia. Are o experienta indelungata de educatie a copiilor dificili, a lucrat drept consultant al Departamentului de Justitie Juvenila american, conduce seminarii pe tema dezvoltata in precedenta sa carte, Treating the Tough Adolescent, si a conceput un program educational pentru parinti si adolescenti, intitulat la fel ca acest volum. Mai multe detalii despre activitatea autorului pot fi gasite pe internet la www.difficult.net.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Adolescenţi scăpaţi de sub control
  • Subtitlu: Ghidul părintelui: redobândirea autorității și a iubirii pierdute
  • An apariție: 2012
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 288
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-3482-5
  • Colecție: Seria Cărţi bune pentru părinţi buni
  • Domeniu: carte practică
  • Autor: Scott P. Sells
  • Traducere: Mihnea Gafița

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact