Editura Humanitas
Din categoriile eseistică
În colecția în afara colecţiilor
„Imaginea noastră despre suflet este la fel de importantă ca imaginea noastră despre univers. De altfel, cele două s-au reflectat mereu una în cealaltă. S-a scris mult despre faptul că universul geocentric şi structura tripartită a sufletului robit de pofte, aprins de pasiuni şi înălţat de raţiune au fost perfect coerente şi inseparabile, aşa cum dualismul cartezian nu poate fi pe deplin înţeles fără fizica lui Galilei. Bucla Stranie, fluiditatea conceptuală, decorporalizarea conştiinţei, Ipoteza markerului somatic nu şi-ar avea sensul în alt univers decât cel descris de teoria relativităţii, gravitaţia cuantică sau găurile negre. Noi suntem cei care decupăm universul în conceptele noastre. Galaxiile şi toate celelalte sunt realităţi mentale. Orice viziune asupra sufletului trebuie să rezolve probleme de epistemologie, etică, estetică. Literaturii, artei în general, i s-a cerut me-reu să le satisfacă pe toate trei sau să se dea la o parte.Mi-am propus să expun felul în care ştiinţele cognitive abordează imaginaţia literară şi să încerc o cartare foarte limpede, sper, a corespondenţelor dintre anumite reprezentări despre sufletul uman, în accepţiunea lui cognitivă, şi viziunile pline de fantezie din romanele câtorva prozatori remarcabili ai zilelor noastre.“ (Alexandru BUDAC)
CumpărăPreț 67.00 RON
CumpărăPreț 89.00 RON
CumpărăPreț 54.00 RON
CumpărăPreț 42.00 RON
CumpărăPreț 49.90 RON
CumpărăPreț 59.90 RON
CumpărăPreț 39.00 RON
CumpărăPreț 55.00 RON
CumpărăPreț 75.00 RON
CumpărăPreț 67.00 RON
CumpărăPreț 39.90 RON
19 decembrie 2024, Editura Humanitas
18 decembrie 2024, Editura Humanitas
17 decembrie 2024, Editura Humanitas
6 martie 2020,
Librăria Humanitas Cișmigiu
27 februarie 2020,
Librăria Humanitas Cișmigiu
27 februarie 2020,
Librăria Humanitas Cișmigiu