Închide Close

Editura Humanitas

Andrei Pleșu, Capodopere în dialog

Din categoriile critică de artă

În colecția Seria de autor Andrei Pleşu

„Neîndoielnic, toată lumea știe ce înseamnă să te uiți și să vezi. Din păcate, lucrurile «știute de toată lumea» sunt cele la care nimeni nu se mai gândește… Așa se face că exercițiul esențial al privirii e înțeles, de regulă, ca o simplă problemă de optică. Or «a privi» nu înseamnă pur și simplu a te uita și a vedea. Te poți uita la un lucru și ca să-l uiți, să-l dezvălui, să treci îndărătul evidenței sale. Cu alte cuvinte, pentru a vedea cu adevărat un lucru e nevoie, uneori, să închizi ochii, să-l percepi ca distinct de «apariția» lui senzorială. Abia atunci, în suspensia «metodologică» a nemijlocirii vizuale, faci un pas decisiv spre înțelegerea a ceea ce vezi. «A privi» conviețuiește, astfel, revelator, cu «a străvedea», a uita de semnalul strict optic, pentru a-i palpa temeiul. Să adăugăm și că «a privi» poate să însemne și a te lăsa privit, a te lăsa «descoperit» în autenticitatea ta.

Spune-mi cum privești (cum «vezi» lucrurile) ca să-ți spun cine ești… A privi e, uneori, și a visa, a imagina (o vedenie…) sau a avea revelația cvasipalpabilă a unui adevăr.

Cândva, Leonardo nu va mai fi pentru noi decât ceea ce fiecare pictor, fiecare artist, devine până la urmă: un nume despre care povestesc cărțile, dar pe care muzeele, memoria vizuală a lumii l-au pierdut. Vom spune Leonardo cum spunem Apelles sau Polignot, fără ca vreo imagine să se mai asocieze în mintea noastră acestor nume. Și vom spune, poate, la fel, «pictură» cu sentimentul că ne referim la un dat arheologic, la o realitate defunctă, cu același sentiment, probabil, cum vom spune și «Veneția», și jungla Amazoanelor, și pictura etruscă și atâtea altele: lucruri minunate, din care nu va mai fi rămas decât nimbul. S-ar putea totuși ca, până și în asemenea momente, Gioconda să-i supraviețuiască lui Leonardo ca o emblemă a Paradisului pierdut: Paradisul pierdut al picturii...“ — ANDREI PLEŞU

Despre Andrei Pleșu

ANDREI PLEȘU s-a născut în 1948 la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Arte Plastice, Secţia de istoria şi teoria artei. A obţinut doctoratul în istoria artei la Universitatea din Bucureşti, cu teza Sentimentul naturii în cultura europeană. Lector universitar (1980–1982) la Academia de Arte Plastice, Bucureşti (cursuri de istorie şi critică a artei moderne româneşti). Profesor universitar de filozofie a religiilor, Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucureşti (1991–1997). Este fondator şi director al săptămânalului de cultură Dilema (ulterior Dilema veche), fondator şi preşedinte al Fundaţiei Noua Europă şi rector al Colegiului Noua Europă (1994), membru al World Academy of Art and Science şi al Académie Internationale de Philosophie de l’Art, dr. phil. honoris causa al Universităţii Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau şi al Universităţii Humboldt din Berlin, Commandeur des Arts et des Lettres, Grand Officier de la Légion d’Honneur. Scrieri: Călătorie în lumea formelor, Meridiane, 1974; Pitoresc şi melancolie. O analiză a sentimentului naturii în cultura europeană, Univers, 1980; Humanitas, 1992; Francesco Guardi, Meridiane, 1981; Ochiul şi lucrurile, Meridiane, 1986; Minima moralia. Elemente pentru o etică a intervalului, Cartea Românească, 1988; Humanitas, 1994 (trad.: franceză, germană, suedeză, maghiară, slovacă); Jurnalul de la Tescani, Humanitas, 1993 (trad.: germană, maghiară); Limba păsărilor, Humanitas, 1994; Chipuri şi măşti ale tranziţiei, Humanitas, 1996; Eliten – Ost und West, Walter de Gruyter, Berlin–New York, 2001; Despre îngeri, Humanitas, 2003 (trad.: franceză, maghiară, germană, engleză, polonă); Obscenitatea publică, Humanitas, 2004; Comèdii la Porţile Orientului, Humanitas, 2005; Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuri, Humanitas, 2006; Note, stări, zile, Humanitas, 2010; Despre frumuseţea uitată a vieţii, Humanitas, 2011; Faţă către faţă, Humanitas, 2011; Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, Humanitas, 2012; Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri, Humanitas, 2013; O idee care ne suceşte minţile (în colaborare cu Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici, Humanitas, 2014; Dialoguri de duminică (în colaborare cu Gabriel Liiceanu, Humanitas, 2015); Nelinişti vechi şi noi, Humanitas, 2016; Despre inimă şi alte eseuri, Humanitas, 2017; Pe mâna cui suntem?, Humanitas, 2018; Despre destin. Un dialog (teoretic şi confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor (coautor Gabriel Liiceanu), Humanitas, 2020; Capodopere în dialog, Humanitas, 2023; numeroase studii şi articole în reviste româneşti şi străine.

Alte Detalii

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact