Închide Close

Editura Humanitas

Isaiah Berlin, Cinci eseuri despre libertate şi alte scrieri

Opera lui Isaiah Berlin, de o fascinantă polifonie, simbolizează un constant efort de a redefini liberalismul în epoca hybrisului ideologic al tiraniilor totalitare (nazismul şi comunismul), cărora le-au căzut victime milioane de oameni, inclusiv membri ai familiei filozofului. În concepţia lui Berlin, aceste tiranii nu au fost simple accidente monstruoase, ci rezultatul unor construcţii ideatice avându-şi originile în iluminism şi în reacţia împotriva acestuia mai cu seamă în perioada care a urmat Revoluţiei Franceze. Adept convins al raţionalismului filozofic, Berlin a rămas sceptic în privinţa pretenţiilor de a institui un fel de supremaţie a raţiunii şi de a desconsidera legitimitatea unora din temele suscitate de contra-iluminism. Pentru Berlin, o ordine liberală nu este una perfect omogenă, calmă şi pe veci pacificată, ci, dimpotrivă, una în care diferenţele şi contradicţiile continuă să pulseze, generând noi şi noi tensiuni şi conflicte. „Nevoia de a alege, scria Isaiah Berlin, de a sacrifica anumite valori altora, se dovedeşte a fi o caracteristică permanentă a situaţiei primejdioase a umanităţii.“În aceste cuvinte, adevărată profesiune de credinţă a unui spirit mereu neliniştit, ostil dogmelor universaliste ori particulariste de orice fel, rezidă esenţa liberalismului tragic al lui Isaiah Berlin. (Vladimir TISMĂNEANU)

Despre Isaiah Berlin

Sir ISAIAH BERLIN (6 iunie 1909 – 5 noiembrie 1997), filozof şi profesor britanic considerat unul dintre cei mai mari gânditori liberali ai secolului XX. Familia lui a emigrat din Uniunea Sovietică în Anglia în 1920. A studiat la St. Paul's School din Londra, apoi, beneficiind de o bursă, la All Souls College, Oxford. A obtinut titlul de doctor în litere în 1935 şi a predat, pe rând, la mai multe colegii din Oxford. Filozofia politică a lui Isaiah Berlin vădeşte preocuparea în primul rand pentru problema libertăţii şi a liberului arbitru în societăţi din ce în ce mai mecaniciste şi mai totalitare. A fost preşedinte al British Academy (1974–1978). Scrieri importante: Karl Marx: His Life and Environment (1939); Historical Inevitability (1955; The Age of Enlightenment: The Eighteenth-Century Philosophers (1956); Four Essays on Liberty (1969); Vico and Herder: Two Studies in the History of Ideas (1976); Russian Thinkers (1978); Concepts and Categories: Philosophical Essays (1978); Against the Current (1979); Personal Impressions (1980); The Crooked Timber of Humanity: Chapters in the History of Ideas (1996). | berlin.wolf.ox.ac.uk

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Cinci eseuri despre libertate şi alte scrieri
  • An apariție: 2010
  • Ediție: I
  • Pagini: 496
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-2739-1
  • Colecție: Zeitgeist
  • Domeniu: Știinţe sociale & politică, filozofie, eseistică
  • Autor: Isaiah Berlin
  • Ediţie îngrijită de: Henry Hardy
  • Traducere: Laurenţiu Ştefan

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact