Închide Close

Editura Humanitas

Cătălin Avramescu, Constituţia Statelor Unite ale Americii

Din categoriile Știinţe sociale & politică, filozofie

În colecția Zeitgeist

„Excelent filozof al politicului, Cătălin Avramescu este un îndrăgostit de istorie în general, de cea americană în particular. Pentru el Constituţia americană nu este o succesiune de propoziţii abstracte, ci ţesutul însuşi al unei democraţii care nu conteneşte să ne uimească prin vitalitatea sa.“ (Vladimir TISMĂNEANU)

„Cititorul va găsi în paginile acestui volum o succintă introducere în arhitectura sistemului constituţional şi reprezentativ american şi va putea înţelege de ce patriotismul proverbial al americanilor este mai presus de toate unul constituţional.“ (Aurelian CRĂIUŢU, profesor, Universitatea Indiana – Bloomington)

„Cătălin Avramescu reuşeşte prin această monografie să se adreseze atât celor care sunt deja familiarizaţi cu regimul politic american şi au un interes strict profesional, cât şi publicului larg. Cartea este un instrument util de lucru şi din perspectiva traducerii Constituţiei SUA, o traducere care ţine cont, pentru prima oară în limba română, de anumite subtilităţi ale limbajului folosit de Părinţii Fondatori.“ (Radu CARP, profesor, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti)

„Analiza Constituţiei americane dezvăluie o legătură uitată, aceea dintre filozofia politică şi constituţionalism. Subtilitatea interpretărilor îl reconfirmă pe Cătălin Avramescu drept unul dintre cei mai importanţi filozofi ai generaţiei sale.“ (Iulia MOTOC, judecător, Curtea Constituţională)

Despre Cătălin Avramescu

CĂTĂLIN AVRAMESCU (n. 1967) este doctor în filozofie al Universităţii din Bucureşti şi docent al Universităţii din Helsinki. În prezent este conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, unde predă cursuri de istorie a gândirii politice. A parcurs stagii de cercetare la Institutul de Istorie al Universităţii din Viena, Institute for Advanced Study in Humanities (Edinburgh) şi la Clark Library/Center for 17th and 18th Century Studies (UCLA). A fost bursier Mellon la Herzog August Bibliothek (Wolfenbüttel) şi bursier Marie Curie la Facultatea de Litere şi Filozofie din Ferrara. A publicat traduceri, eseuri şi studii de teorie politică şi istoria ideilor, în special asupra secolelor XVII-XIX. Prima sa carte, De la teologia puterii absolute la fizica socială (ALL, 1998), este o explorare tematică a teoriei contractului social de la Hobbes la Rousseau. A urmat Filozoful crud. O istorie a canibalismului (Humanitas, 2003), o analiză a unei teme uitate din teoria dreptului natural, care a primit premiul pentru cea mai bună carte de ştiinţe umaniste (ex aequo) a Asociaţiei Editorilor din România. Versiunea americană a acestei lucrări, publicată în 2009 la Princeton University Press, a fost recenzată în Times Higher Education şi London Review of Books. Din anul 2008 a fost numit Consilier de Stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Constituţia Statelor Unite ale Americii
  • An apariție: 2010
  • Ediție: I
  • Pagini: 288
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-2787-2
  • Colecție: Zeitgeist
  • Domeniu: Știinţe sociale & politică, filozofie
  • Autor: Cătălin Avramescu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact