MICHAEL SHERMER s-a născut în 1954 la Glendale, California. A început prin a studia teologia, dar a trecut apoi la psihologie, obţinând în 1976 licenţa în psihologie experimentală la Universitatea de Stat din California. Din 1979, pasiunea pentru ciclism l-a făcut să participe la curse pe distanţe lungi, mai ales la cursa de 3 000 de mile care traversează America, iar vreme de câţiva ani a încercat tot felul de metode neconvenţionale de a-şi îmbunătăţi performanţele sportive şi a descoperit „pe pielea lui" netemeinicia pseudoştiinţelor. În 1991 a obţinut un doctorat în istoria ştiinţei, a devenit profesor de istoria ştiinţei la Occidental College, iar un an mai târziu a înfiinţat Societatea Scepticilor şi a început să editeze revista Skeptic. A organizat de asemenea o serie de conferinţe ştiinţifice la Institutul Tehnologic din California, având invitaţi iluştri, între care Richard Dawkins, Stephen Jay Gould, Daniel Denett, Jared Diamond şi Steven Pinker. Apare frecvent în dezbateri publice şi la televiziune pentru a demasca impostura şi frauda pseudoştiinţelor şi are o rubrică permanentă în revista Scientific American.Cărţi: Why People Believe Weird Things (1997), How We Believe: The Search for God in an Age of Science (2001), The Borderlands of Science: Where Sense Meets Nonsense (2001), The Science of Good and Evil (2004), Science Friction: Where the Known Meets the Unknown (2005), Why Darwin Matters (2006), The Mind of the Market (2007).