„O carte fascinantă... Poate că v-aţi găsit deja partenerul de viaţă ideal, dar chiar şi aşa aceaste pagini vă vor provoca numeroase revelaţii cu privire la ştiinţa dragostei.“ (The Boston Globe)
Suntem un cocktail de hormoni. Peste acesta se depun achiziţiile datorate educaţiei şi culturii în care creştem, experienţele de viaţă, căutările personale, setul de valori adoptate, atâtea şi atâtea variabile care compun universul unic al fiecărui individ. Rămâne însă definitorie pentru personalitatea unui om acea „compoziţie chimică" înnăscută, proprie fiecăruia în parte şi bazată pe un număr de patru sisteme: dopamina, testosteronul, serotonina şi estrogenul. În funcţie de aceşti hormoni se diferenţiază patru mari tipuri de personalitate, Exploratorul, Conducătorul, Constructorul şi Negociatorul, uşor de identificat în urma completării chestionarului propus de Helen Fisher în cartea de faţă. Ce anume influenţează alegerea unui anumit partener de viaţă şi de ce unele relaţii pur şi simplu nu funcţionează? Răspunsurile aflate în urma studiului realizat de autoare şi-au găsit confirmarea în cei peste opt milioane de oameni din cele patruzeci de ţări unde a fost pus în aplicare, prin intermediul unor site-uri de servicii matrimoniale. Concluzia: ca să-ţi găseşti dragostea adevărată, este esenţial să te cunoşti pe tine însuţi şi să trăieşti în acord cu propria-ţi identitate.
„Nu-i de mirare că există atâţia oameni de ştiinţă, dar şi profani care consideră că «extremele se atrag». La fel, mulţi susţin ideea potrivit căreia «cine se-aseamănă se-adună». Ambele tipare există – şi totul depinde de tipul de personalitate principal al fiecăruia. Era ca şi cum m-aş fi strecurat în bucătăria mamei natură şi aş fi dat peste reţetele ei despre dragoste.“ (Dr. Helen FISHER)