Închide Close

Editura Humanitas

Horia-Roman Patapievici, De ce nu avem o piaţă a ideilor

Din categoriile eseistică

În colecția în afara colecţiilor

„Deznădejdea de a fi creator într-un spațiu cultural în care ideile, oricât de originale sau viguroase pentru cunoaștere ar fi, rămân fără ecou ne pune în fața unei alternative stranii: fie teza cărții va fi confirmată, și ea nu va fi urmată de o dezbatere de substanță, sfârșind prin a fi ignorată; fie cartea se va bucura de succes și ideile ei vor fi intens discutate și popularizate, dar infirmate în  același timp.

Din păcate, cartea lui Horia-Roman Patapievici, esențială pentru cunoașterea blocajelor din cultura română, confirmă prin propriul ei destin maladia pe care o descrie.“ — GABRIEL LIICEANU

 

„Într-o lume în care aproape toți vociferează, tot mai puțini se pot smulge din orbire ideologică și prea puțini mai știu să asculte și altceva decât sunetul propriei voci; într-o lume în care mai toți refuză să practice ori să recunoască buna-credință și în care nimeni nu se mai arată dispus să cedeze la argument, sper ca prezenta carte, prin onestitatea îngrijorărilor și prin naivitatea optimismului, să poată aduce un moment de calm al discuției și de seninătate a valorilor.

Prima ediție a acestei cărți a apărut în 2007 cu titlul Despre idei & blocaje. La cererea editurii — și pentru a consemna faptul că nimic nu s-a schimbat în ceea ce privește piața ideilor din România —, m-am gândit să reeditez volumul cu un titlu care exprimă în aceeași formulă și judecata asupra dramei culturii noastre, și remediul absent: De ce nu avem o piață a ideilor.“ — HORIA-ROMAN PATAPIEVICI

 

Ilustrația de pe copertă: Marcantonio Raimondi, Apollo pe Muntele Parnas înconjurat de muze și poeți faimoși, cca 1517–1520, gravură

Despre Horia-Roman Patapievici

HORIA-ROMAN PATAPIEVICI – născut la 18 martie 1957 (Bucureşti). Studii de fizică (1977–1981; diplomă de specializare 1982), cercetător ştiinţific (1986–1994), asistent universitar (1990–1994), director de studii (1994–1996), membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS, 2000–2005), preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR, 2005–2012). Preşedinte Artmark (din 2015). Cercetător privat în istoria ideilor. Scriitor. Realizator TV. Director al revistei IDIdei în Dialog (2004–2009). A susţinut cursuri de istoria ştiinţei şi de istoria ideilor (Universitatea Bucureşti). Membru al Grupului pentru Dialog Social (GDS); al Uniunii Scriitorilor din România (USR); al PEN Club. Membru fondator al Societăţii Academice Române (SAR) şi al Grupului de Cercetare a Fundamentelor Modernităţii Europene (Universitatea Bucureşti şi New Europe College). Membru de onoare al Institutului Ludwig von Mises – România. Debut în presă – 1992 (Contrapunct). Colaborări la 22, LA&I, Dilema, Orizont, Vatra, Secolul 20. Rubrici permanente la 22(1993–2003), LA&I (2003–2004) şi Dilema Veche (2004–2005), IDIdei în Dialog (2004–2009). Editorialist la Evenimentul Zilei (2006–2010). Cărţi publicate: Cerul văzut prin lentilă, Nemira, 1995 (Premiul pentru eseu al Editurii Nemira, 1993; Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, 1995); Polirom, 2002. Zbor în bătaia săgeţii, Humanitas, 1995; traducere în engleză: Flying against the Arrow, CEU Press, 2002. Politice, Humanitas, 1996. Nézz vissza haraggal. A románokról – roman szemmel (Az előszót Konrád Göyrgy írta), Pont/Kiadó, Budapest, 1997. Omul recent, Humanitas, 2001 (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru eseu; Premiul revistei Cuvântul; Premiul AER pentru eseu); traducere în spaniolă: El Hombre reciente, Áltera, Madrid, 2005. Ochii Beatricei, Humanitas, 2004 (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru eseu); traducere în italiană: Gli occhi di Beatrice. Com’era davvero il mondo di Dante?, Bruno Mondadori, Milano, 2006; traducere în spaniolă: Los ojos de Beatriz. ¿Cómo era realmente el mundo de Dante?, Siruela, Madrid, 2007. Discernământul modernităţii, Humanitas, 2004; Despre idei şi blocaje, Humanitas, 2007 (cu o nouă prefaţă, reluat cu titlul De ce nu avem o piaţă a ideilor, Humanitas, 2013); Ultimul Culianu, Humanitas, 2010; O idee care ne sucește mințile (în colaborare), Humanitas, 2014; Partea nevăzută decide totul (Humanitas, 2015), Două eseuri despre paradis și o încheiere (Humanitas, 2015). Traduceri (în colaborare): David Bohm, Plenitudinea lumii şi ordinea ei / The Wholeness and the Implicate Order, Humanitas, 1995. Emisiuni TV realizate: Idei în libertate, pentru TVR Cultural, 2002–2005 (Premiul Consiliului Naţional al Audiovizualului, CNA, pentru cea mai bună emisiune culturală a anului 2003; Marele Premiu al Asociaţiei profesioniştilor de televiziune, APTR, 2004); Înapoi la argument, pentru TVR Cultural, 2006–2012.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: De ce nu avem o piaţă a ideilor
  • An apariție: 2022
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 252
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-7523-1
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Domeniu: eseistică
  • Autor: Horia-Roman Patapievici

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact