Închide Close
Eroi si jocuri populare

Editura Humanitas

Traian Ungureanu, Eroi si jocuri populare

Din categoriile sport, eseistică

În colecția Seria de autor Traian Ungureanu

La fel ca in Manifestul fotbalist, Traian Ungureanu intreprinde in Eroi si jocuri populare ceva ce se poate chema analiza culturala a sportului. Dar poate ca termenul e prea pretios. Sau prea uscat. De fapt, mesajul lui Traian Ungureanu e mai simplu si suna astfel: suntem neglijenti si avem vocatie de statisticieni. Astfel formatati, ratam intalniri invioratoare fiindca ne intereseaza prea mult clasamentul, golaverajul sau sportivul privit ca protagonist monden. Or, nimic din toate astea nu inseamna sport. Esenta lui trebuie cautata cu alte mijloace decat cele folosite staruitor si gresit de efemeriadele gazetaresti sau de paparazzi. In Eroi si jocuri populare, Traian Ungureanu corecteaza aceasta eroare de optica si aduna texte scrise cu dragoste, emotie si sensibilitate despre destinele exemplare sau contorsionate ale unor mari campioni sau echipe. Dar si despre felul cum istoria, conflictul dintre confesiuni sau setea de revansa provoaca rani fara leac si procese fara recurs.
Despre Traian Ungureanu

TRAIAN UNGUREANU (n. 1 martie 1958, Bucuresti) este unul dintre ziaristii romani de calibru. Absolvent al Facultatii de Filologie din Bucuresti, specializarea romana-engleza, el scrie pentru inceput la revistele Amfiteatru si Viata studenteasca. Articolele lui se centreaza pe doua teme principale, politica si sportul, in care Traian Ungureanu vede forme de cultura in comunicare. Tentat si de domeniul literar, jurnalistul isi publica eseurile dedicate culturii literare si politice in Viata romaneasca, Romania literara si Caiete critice. De la sfarsitul anilor 1980 pana in 2003 continua aceste directii la BBC, unde este una dintre vocile pe care ascultatorii le asteapta cu interes si nerabdare. În 2003 are deja peste o mie de articole, cronici, editoriale si eseuri publicate in Evenimentul zilei, Romania libera, Opinia studenteasca, Orizont, Cuvantul si Contrafort. Face in continuare jurnalism radio, dar de data asta la Europa Libera. Din 2000 scrie la revista 22, din 2004 este detinator de rubrica la Idei in dialog, iar in 2005 devine senior editor la Cotidianul. E preocupat in continuare de lumea sportului, despre care scrie la inceput in Fotbal plus si ProSport, pentru ca din vara lui 2003 sa semneze in Gazeta Sporturilor. În acelasi an este laureatul pentru jurnalism al premiului acordat de Grupul pentru Dialog Social, in vreme ce Societatea Timisoara ii decerneazã Premiul Alexandra Indries. In 2004 debuteaza in volum la Humanitas cu Manifestul fotbalist, o carte dedicata analizei culturale a sportului.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Eroi si jocuri populare
  • An apariție: 2007
  • Ediție: editia I
  • Pagini: 216
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-1740-8
  • ISBN-10: 978-973-50-1740-8
  • Colecție: Seria de autor Traian Ungureanu
  • Domeniu: sport, eseistică
  • Autor: Traian Ungureanu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact