Evadarea imposibilă

Lena Constante, Evadarea imposibilă

„În acest al doilea volum de memorii, autoarea reflectează asupra paznicilor şi oficialilor închisorii, creionează portrete memorabile atât ale tovarăşelor de detenţie, cât şi ale paznicilor şi miliţienilor cu care vine în contact. Într-un efort al amintirii asemănător unei construcţii mnemotehnice clasice, din camerele memoriei, Lena Constante găseşte timp, acum, pentru a da un nume, un chip şi o fire – pentru a chema din uitare – aproape fiecărei deţinute alături de care a trăit aceşti ultimi ani ai detenţiei. Cititorul va întâlni portrete excepţionale, biografii schiţate cu precizia unui nuvelist (sau a unui sociolog?... pentru că, adesea, experienţa personală invocată de autoare spre a-şi justifica modul în care priveşte lumea din celulă este aceea a stagiilor studenţeşti în echipele de sociologie conduse de Dimitrie Gusti, înainte de al Doilea Război Mondial), un întreg panopticon de figuri scoase din umbra bolgiilor infernale şi «pomenite» în istorisirea Lenei Constante. Ea ţine, explicit, să vorbească (oricât de puţin) despre fiecare, împlinind gestul ancestral al unei pomeniri a sufletelor de pe lumea cealaltă, pentru odihna lor.“ (Ioana Bot)

„Minute nesfârşite. Ceasuri chinuitoare. Durere... Durere. Dar cum să găsesc cuvinte pentru a transmite senzaţia acestor dureri? Poate, dacă am fi plâns, ne-ar fi fost mai uşor. Dar noi nu voiam să plângem. Nu puteam decât să strângem din dinţi şi să răbdăm. De ani nenumăraţi eram închisă. Lipsită de toate. Dormind pe paie. Flămândă. Fără o carte. Fără o notă muzicală. Nu aveam dreptul nici să râdem, nici să plân¬gem. Din ce împerechere de vrăjitoare şi de draci, în care noapte de sabat fuseseră zămisliţi monştrii care încolăceau şerpi de inele malefice pe încheieturile noastre? Cum să redai suferinţa? Cum, revolta? Simţeam că fiecare clipă va fi ultima, că nu voi mai putea suporta o durere aşa de mare, şi totuşi o suportam şi minutele se scurgeau şi aş fi vrut să cad leşinată, să cad moartă pentru a scăpa de calvarul vieţii mele, şi mă durea din ce în ce mai tare şi nu înţelegeam cum ne mai ţinem pe picioare, cum putem să nu ne prăbuşim, cum mai avem încă în noi o fărâmă de viaţă, dacă ceea ce trăiam se mai putea numi viaţă...“ (Lena Constante)

Despre Lena Constante

LENA CONSTANTE (1909–2005) a făcut studii de arte aplicate la Universitatea din Bucureşti, pentru ca, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, să se alăture echipelor de cercetători conduse de Dimitrie Gusti (cea mai importantă manifestare a şcolii de sociologie româneşti din perioada interbelică). Apropiată de cercurile comuniste prin prietenia cu Lucreţiu Pătrăşcanu şi soţia lui, imediat după război va participa la întemeierea primului teatru românesc de marionete, la Bucureşti, împreună cu aceasta din urmă. Va fi arestată în „lotul Pătrăşcanu", acuzată, judecată şi condamnată, într-unul dintre cele mai răsunătoare procese staliniste montate de noua putere comunistă din România. Va ispăşi o vină inexistentă, până în 1962; la ieşirea din închisoare, după o scurtă perioadă de domiciliu forţat, revine la Bucureşti şi lucrează ca grafician şi creator de marionete. În 1968 este reabilitată politic, asemenea tuturor celor condamnaţi în lotul respectiv, primeşte dreptul de a semna şi de a-şi expune creaţiile. Tapiseriile sale, care utilizează fâşii de ţesături vechi, ţărăneşti, integrate în ansambluri de mari dimensiuni şi de o intensitate compoziţională aparte, au un succes extraordinar, atât în ţară, cât şi în străinătate, şi îi atrag noi conflicte cu puterea comunistă. Are, cu toate acestea, dreptul de a călători în străinătate, alături de soţul ei, Harry Brauner (şi el, una dintre victimele aceluiaşi proces stalinist), un renumit etno-muzicolog. Este autoarea unor texte pentru copii – Păpuşile harnice (1972), Păpuşile harnice în grădiniţă (1975), O poveste cu un tată, o mamă şi trei fetiţe (1995) –, dar înainte de apariţia celor două volume de memorii din închisorile comuniste – Evadarea tăcută. 3000 de zile singură în închisorile din România (publicată în 1990, la Paris, sub titlul L'évasion silencieuse, apoi în românește la Editura Humanitas, în 1992 şi reeditată la Editura Florile Dalbe în 1995; cartea a fost de asemenea tradusă în engleză, italiană şi spaniolă) şi Evadarea imposibilă. Penitenciarul politic de femei Miercurea-Ciuc, 1957-1961 (Editura Fundaţiei Culturale Române, 1993, reeditată la Editura Florile Dalbe în 1996) – nu era, practic, cunoscută ca scriitoare. Regizorul Thomas Ciulei îi consacră un film documentar impresionant, Nebunia capetelor (La folie des têtes).

Alte Detalii

Categorie: carte
Titlu: Evadarea imposibilă
An apariție: 2013
Ediție: I
Pagini: 280
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-50-3997-4
Colecție: Memorii/Jurnale/Biografii
Domeniu: memorialistică & diaristică
Autor: Lena Constante
Cuvânt înainte: Ioana Bot
Ediţie îngrijită de: Ioana Bot

Noi apariții

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente