Închide Close

Editura Humanitas

Alexandre Jardin, Fiecare femeie este un roman

În colecția Cartea de pe noptieră

Mitomane, aventuriere, subversive, tandre, crude, pasionale... Un elogiu adus de Alexandre Jardin femeilor care, într-o formă sau alta, i-au făcut educaţia sentimentală. O galerie impresionantă şi diversă: mama - care domină ansamblul, Liberté - partenera lui speriată de căsătorie, o învăţătoare, o profesoară de matematică, o vecină, o autostopistă, o editoare, o vecină, iubite de o noapte... Nu-i rămâne decât să le asculte atent şi să înveţe de la ele plăcerea, curajul, luciditatea, fericirea. Sau nefericirea. Fiindcă fiecare femeie este un roman.

  Dan C. Mihăilescu prezintă Fiecare femeie este un roman (ProTV, „Omul care aduce cartea“, noiembrie 2009)

Despre Alexandre Jardin

Poate că lucrul cel mai important din biografia lui ALEXANDRE JARDIN (n. 14 aprilie 1965, la Neuilly-sur-Seine) este că a fondat în 1999, împreună cu jurnalistul Pascal Guénée, asociaţia „Lire et faire lire" („Să citeşti şi să-i faci să citească“). Este cu atât mai impresionant cu cât Alexandre Jardin nu e numai scriitor, ci şi absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice şi cineast. Nepotul unui om politic cu opţiuni cel puţin discutabile, fiul scriitorului şi scenaristului Pascal Jardin şi fratele regizorului Frédéric Jardin, Alexandre debutează la numai 20 de ani cu romanul Bille en tête (titlu care ar putea fi echivalat cu Drept la ţintă). Publică apoi în ritm susţinut, cel puţin la doi ani o dată, şi îşi ecranizează unele cărţi, printre care şi romanul Fanfan. O parte din literatura lui - între care şi Cybermaman ou le voyage extraordinaire au centre d'un ordinateur (Mama cibernetică sau nemaipomenita călătorie spre centrul computerului) - e destinată adolescenţilor. La fel ca tatăl lui, scrie uneori cărţi autobiografice, în care încearcă să înţeleagă.SCRIERI PRINCIPALE: Bille en tête (Drept la ţintă, 1986), Le zèbre (Zărghitul, 1988), Fanfan (Fanfan, 1990), Le petit sauvage (Micul sălbatic, 1992), Cybermaman ou le voyage extraordinaire au centre d'un ordinateur (Mama cibernetică sau nemaipomenita călătorie spre centrul computerului, 1996), Autobiographie d'un amour (Autobiografia unei iubiri, 1999), Lire pour vivre (A citi pentru a trăi, 2000), Mademoiselle Liberté (Domnişoara Libertate, 2002), Le roman des Jardin (Romanul familiei Jardin, 2005), Chaque femme est un roman (Fiecare femeie este un roman, 2008).FILME: Fanfan (1993), Oui (Da, 1996), Le Prof (Profu', 2000).

Recenzii

„Jardin a înţeles prea bine: literatura începe atunci când îţi aminteşti mai ales de femeile pe care nu le-ai avut.“ (Le Point)

„...să biciuieşti limbajul, să redai strălucire adjectivelor, să te sustragi redutabilei specii a scriitorilor. Un curent sănătos de aer circulă în aceste pagini care se conjugă la feminin.“ (Le Figaro Madame)

 

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Fiecare femeie este un roman
  • An apariție: 2009
  • Ediție: I
  • Pagini: 224
  • Format: 11x18 cm
  • ISBN: 978-973-50-2534-2
  • Colecție: Cartea de pe noptieră
  • Autor: Alexandre Jardin
  • Traducere: Mircea Lazaroniu

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact