Editura Humanitas
Amintiri culinare şi 50 de reţete
În colecția în afara colecţiilor
O carte caldă, emoţionantă, cu amintiri inedite. Moduri de întrebuinţare posibile:Carte de bucate. Aproape toate reţetele sunt noi sau au ceva special în ele, care le schimbă; nu le găsiţi în alte cărţi. Indicele de la sfârşit o dovedeşte.Carte de amintiri. Istoriile casei sau ale familiei, copilăria cu mâncatul-tortură, aventurile cunoaşterii culinare şi eşecurile ei...Carte de istorie trăită. Strâns legată de istoria de familie e şi istoria pur şi simplu, iar ţesătura ei arată că nu numai omul e supus vremurilor, ci şi felul în care mănâncă şi felurile pe care le mănâncă.Banchet. Această carte e o casă mare cu masa aşternută cu bucurie, la care e poftit oricine doreşte.
„Dintr-un motiv obscur, scriitorii, intelectualii, artiştii sunt consideraţi, prin prejudecată, oameni aflaţi la kilometri depărtare de «cratiţă». M-am gândit că n-ar fi rău ca lumea să-i vadă şi-n alt loc decât în turnul de fildeş fără bucătărie, în care i-a aşezat, de cele mai multe ori pe nedrept, tradiţia. Aş fi vrut ca aroma mâncărurilor să-i lege, cu mâinile ei lungi şi transparente, pe cei care citesc şi mănâncă de cei care scriu şi gătesc.“ (Ioana PÂRVULESCU)
Adriana Babeţi, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Emil Brumaru, Mircea Cărtărescu, Marius Chivu, Livius Ciocârlie, Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Ioana Nicolaie, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, Oana Pellea, Monica Pillat, Andrei Pleşu, Tania Radu, Antoaneta Ralian, Grete Tartler, Vlad Zografi
Prefaţă, schiţe de portret, concepţie şi coordonare editorială de Ioana PÂRVULESCUIlustraţii de Mihai COŞULEŢU
Dan C. Mihăilescu, „Ştiinţa de-a găti, arta de-a mînca – şi viceversa“ (Dilema veche, aprilie 2012)
CumpărăPreț 67.00 RON
CumpărăPreț 89.00 RON
CumpărăPreț 54.00 RON
CumpărăPreț 42.00 RON
CumpărăPreț 49.90 RON
CumpărăPreț 59.90 RON
CumpărăPreț 39.00 RON
CumpărăPreț 55.00 RON
CumpărăPreț 75.00 RON
CumpărăPreț 67.00 RON
CumpărăPreț 39.90 RON
19 decembrie 2024, Editura Humanitas
18 decembrie 2024, Editura Humanitas
17 decembrie 2024, Editura Humanitas
6 martie 2020,
Librăria Humanitas Cișmigiu
27 februarie 2020,
Librăria Humanitas Cișmigiu
27 februarie 2020,
Librăria Humanitas Cișmigiu