Închide Close

Editura Humanitas

Monica Lovinescu, Jurnal inedit

2001–2002

„...Nu vom mai regăsi niciodată nu doar România noastră interbelică, dar nici măcar România viitorului, la care am visat. Zi de zi, de câţiva ani încoace, învăţăm pe dinafară acelaşi verdict. [...] «Ce e de făcut?» m-aş fi întrebat pe vremuri. Atunci puteam să-mi răspund «mergem înainte»: aveam un microfon şi ascultători. Ascultători ar mai fi. Dar [azi] fenomenul nu mai e decât acustic. E o ascultare fără ţinere de minte. Uitarea se instalează în cuvânt în chiar momentul în care e rostit.“ (Monica LOVINESCU, Jurnal inedit, 2001)

„Monica Lovinescu a trăit într-o epocă în care binele şi răul nu mai intrau pe scena istoriei înveşmântate în nuanţe. Epocile acestea sunt grele pentru cei care le trăiesc, căci îi obligă pe toţi să aleagă fără să se poată refugia după alibiul bâlbâielii care cere timp de gândire, după teama de judecata pripită, după sofisticăria dilemelor. Desigur, când ai de ales între radicalitatea albului şi a negrului, te poţi înşela în privinţa oamenilor, dar niciodată în privinţa ideilor, a principiilor şi a faptelor. Când în joc sunt adevărul şi falsul, negocierea încetează. Sub acest credo s-a aşezat întreaga viaţă a Monicăi Lovinescu. El răzbate, iată, până în ultimele pagini ale Jurnalului, cele din anii 2001–2002. Nu sunt paginile unui om care s-a îmbătat cu iluzii. Scrisul Monicăi Lovinescu nu e străin, după cum mărturiseşte chiar ea, de cocleala dezamăgirii şi de un anume sentiment al zădărniciei. Dar sunt paginile cuiva care n-a putut trăi fără repere şi care a întâlnit în viaţă destui oameni în care a putut crede până la capăt – ei au făcut ca lumea să se recompună periodic din chiar precaritatea şi mizeriile ei.“ (Gabriel LIICEANU)

„Memorialistica Monicăi Lovinescu se îmbogăţeşte postum şi nesperat cu un nou volum, rămas până acum inedit. Destinul acestor notaţii diaristice a fost acela de a-şi contrazice în mod fericit autoarea, care îşi declarase, la încheierea Jurnalului din anul 2000, intenţia de a renunţa definitiv la scris. N-a putut-o face însă, iar noi mai primim în felul acesta încă un dar al conştiinţei sale alerte. Jurnalul inedit este ultimul lucru scris de mâna Monicăi Lovinescu; de aceea, putem spune că reprezintă actul final din lupta ei de o viaţă cu inerţia intelectuală, cu inapetenţa pentru riscurile pe care le incumbă calitatea de fiinţă spirituală a omului, cu nelibertatea şi cu multe alte tare specifice «omului nou» care, cu sau fără voia noastră, constatăm că a ieşit de sub forcepsul totalitarismului comunist. Până la sfârşit, vocea Monicăi Lovinescu rămâne aceeaşi: vocea gravă pe care, din păcate, tot mai puţini dintre noi ne-o putem aminti. O voce care a tăcut fără să fi cedat.“ (Astrid CAMBOSE)

„Am găsit câţiva tineri şi mai puţin tineri cărora să le transmitem ceea ce aş putea numi – dacă mi-aş îngădui patetisme – «datoria de memorie». Cred că expresia îi aparţine lui V., însă îl jefuiesc fără remuşcări. Dacă am reuşit să transmitem această obsesie a aducerii-aminte câtorva din cei ce vor rămâne după noi, aproape totul a avut un sens.“ (Monica LOVINESCU)

  Cristian Pătrăşconiu, „Monica Lovinescu şi «datoria de memorie»“ (LaPunkt.ro, august 2014)

 Cosmin Ciotloş. „Falsa problemă a operei“ (România literară, iulie 2014)

  Tania Radu, „Intelectualitate şi «intelighenţia» (I)“ (Revista 22, iunie 2014)

Despre Monica Lovinescu

MONICA LOVINESCU (19 nov. 1923–20 apr. 2008), jurnalistă şi critic literar, fiica lui E. Lovinescu şi a Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, este cea mai importantă voce feminină a exilului românesc. După absolvirea Facultăţii de Litere din Bucureşti (1946), devine asistenta lui Camil Petrescu la Seminarul de Artă Dramatică şi colaborează la diverse publicaţii (Revista Fundaţiilor Regale, Kalende, Vremea, Democraţia lui Anton Dumitriu) cu pagini literare, cronică dramatică etc. Obţine o bursă a statului francez în 1947 şi pleacă la Paris în condiţii de călătorie riscante. Imediat după abdicarea forţată a Regelui Mihai I, cere azil politic în Franţa. În primii ani de exil face diverse încercări regizorale. Semnează capitolul despre teatrul românesc în Histoire du spectacle (Encyclopédie de la Pléiade, Gallimard). Traduce câteva cărţi din româneşte, sub pseudonimele Monique Saint-Côme şi Claude Pascal şi, împreună cu Eugen Ionescu, traduce din teatrul lui Caragiale în limba franceză. Colaborează deopotrivă la revistele de limbă română din exil: Luceafărul, Caiete de dor, Fiinţa românească, Ethos, Contrapunct, Dialog, Agora etc. Din 1951 se dedică activităţii radiofonice şi „ţării din gând“: realizează, până în 1975, emisiuni literare şi muzicale la Radiodifuziunea Franceză, iar din 1962 trece la microfonul Europei Libere (va lucra aici până în 1992, la închiderea postului). Are emisiuni săptămânale ascultate cu enorm interes în România: cronica de carte de la Actualitatea culturală românească, precum şi Teze şi antiteze la Paris. În ajunul zilei sale de naştere, în 1977, se face asupra ei o încercare de asasinat politic de către un terorist aflat în solda lui Nicolae Ceauşescu. Monica Lovinescu a fost căsătorită cu Virgil Ierunca şi sunt, amândoi, unele dintre cele mai iubite şi respectate figuri ale exilului românesc. După 1990, cărţile i se publică constant la Editura Humanitas, în principal cronicile literare citite la radio (şase volume de Unde scurte), precum şi cele scrise pentru România literară (volumul intitulat Diagonale). La apa Vavilonului este una dintre cele mai importante scrieri memorialistice de exil. Eseurile sale politico-istorice au fost antologate în volumul Etica neuitării (2008). Cele şase volume de Jurnale, publicate în timpul vieţii, au fost urmate de ediţia postumă, într-un volum, intitulată Jurnal esenţial (2010) şi de Jurnal inedit 2001–2002 (2014). Monica Lovinescu a scris primul roman distopic din literatura română, Cuvântul din cuvinte, şi este de asemenea autoarea unui volum de Întrevederi cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Ştefan Lupaşcu şi Grigore Cugler.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Jurnal inedit
  • Subtitlu: 2001–2002
  • An apariție: 2014
  • Ediție: I
  • Pagini: 312
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-4432-9
  • Colecție: Memorii/Jurnale/Biografii
  • Domeniu: memorialistică & diaristică
  • Autor: Monica Lovinescu
  • Cuvânt înainte: Astrid Cambose
  • Ediţie îngrijită de: Astrid Cambose

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact