Închide Close

Editura Humanitas

Marian Voicu, Matrioșka mincinoșilor

Fake news, manipulare, populism

Din categoriile istorie

În colecția Istorie

„Cartea de față vine în momentul potrivit. Țările europene și societățile lor trec printr-o fază de dezorientare, uneori chiar de dezbinare. Fake news reprezintă termenul-cheie, o unealtă puternică în mâna celor care râvnesc să slăbească sistemele democratice de tip occidental. Matrioșka mincinoșilor propune cititorului o interpretare critică a unei epoci tulburi și îi înlesnește înțelegerea mecanismelor mediatice și politice care stăpânesc lumea de astăzi. Cartea se bazează pe o vastă bibliografie internațională și ajută cititorul român să plaseze dezvoltările politice din România într-un context mai larg. Interpretarea impresionează mai ales prin anvergura analizei și prin spiritul civic – cel mai bun antidot împotriva forțelor iliberale.“ — OLIVER JENS SCHMITT

 

„Cartea lui Marian Voicu este o demonstraţie impecabilă, pasionantă şi minuţioasă. Ea oferă imaginea unui moment istoric şi reconstituie modul în care Rusia lui Putin poartă un război împotriva Occidentului şi valorilor sale, exercitând totodată un control totalitar şi asupra propriei societăţi. Nimic nu este inocent sau întâmplător în această elaborată operaţiune de manipulare globală. România este, la rândul ei, parte din acest nou război subteran, în care luciditatea devine o formă de patriotism. Textul lui Marian Voicu reactivează, în acest univers de clone şi minciuni, busola simţului critic.“ — IOAN STANOMIR

 

Fake news au devenit motorul unei noi realităţi, expresia unei noi epoci – cea a postadevărului. Campaniile de fake news sunt gândite pentru a semăna neîncredere şi confuzie, pentru a adânci faliile socio-culturale folosind tensiunile etnice, rasiale şi religioase. Studiile ştiinţifice demonstrează că expunerea la fake news, dezinformare sau teorii ale conspiraţiei duce la alterarea percepţiei şi luarea unor decizii în consecinţă. Dieta informaţională zilnică este din ce în ce mai dificilă – ce e adevărat şi ce e fals în jur? Cine e arbitrul adevărului? Fiecare poate crede ce vrea, îşi poate construi realitatea pe care o doreşte, din informaţiile pe care le selectează. Suntem alimentaţi cu fake news care ne sunt livrate de motoare informaţionale uriaşe. Reţelele sociale au devenit reţele ale radicalizării sociale, iar știrile fake se răspândesc asemenea unei bacterii sau unui virus, infestând corpul social sănătos. — MARIAN VOICU

Despre Marian Voicu

MARIAN VOICU lucrează de peste 20 de ani în televiziune şi radio, ca moderator şi producător. Timp de zece ani a realizat documentare pentru TVR despre comunităţile româneşti – de la istroromâni şi aromâni până la românii de peste Bug şi cei din Federaţia Rusă. Este primul jurnalist român care a filmat în Sudan, Uganda şi Siberia. Între 2008 şi 2010 a realizat Interviurile Europa FM. A fost manager de proiect la Radio România Chişinău, post lansat în 2011. A primit mai multe premii naţionale şi internaţionale, cel mai recent fiind Medalia de aur din partea Asociaţiei Corespondenţilor ONU (2015), pentru documentarul Exodul: O tragedie siriană. A fost decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de cavaler. Printre cele mai recente filme documentare se numără Torna, torna, fratre! Istoria aromânilor spusă de ei înşişi (2015), Tezaurul României de la Moscova: Inventarul unei istorii de o sută de ani (2013), Serbia după război: În căutarea adevărului (2009). În 2016 a publicat la Editura Humanitas volumul Tezaurul României de la Moscova: Inventarul unei istorii de o sută de ani, iar în 2018 Matrioşka mincinoşilor: Fake news, manipulare, populism.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Matrioșka mincinoșilor
  • Subtitlu: Fake news, manipulare, populism
  • An apariție: 2022
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 472
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-7512-5
  • Colecție: Istorie
  • Domeniu: istorie
  • Autor: Marian Voicu

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact