MAX WEBER, economist si sociolog, s-a nascut la Erfurt la 21 aprilie 1864 si a murit la Munchen la 14 iunie 1920. Din 1893 -- profesor la Berlin, din 1894 -- la Freiburg im Breisgau, intre 1897 si 1903 -- la Heidelberg, din 1919 -- la Munchen. Pornind de la teoriile lui G.W.F. Hegel, A. Comte, L. v. Stein, K. Marx, ca si de la cercetarile lui W. Dilthey , W. Windelband, H. Rickert si G. Simmel, M. Weber a elaborat o sinteza a metodelor teoretice si istorice ale stiintelor sociale, pe care a aplicat-o cu mult succes in sociologie. Sociologia religiei fondata de el (de exemplu prin Die protestantische Ethik und der Geist des Kapitalismus -- Etica protestanta si spiritul capitalismului, 1920) si-a propus sa lamureasca in locul constructiilor istorice monocauzale raportul dintre componentele spirituale si cele materiale ale procesului istoric si social. In politica s-a manifestat in favoarea unei democratii nationale.