Închide Close

Editura Humanitas

Ioan Alexandru Tofan, Omul lăuntric

André Scrima și fizionomia experienței spirituale

Din categoriile religie, Spiritualitate

În colecția Religie

„Această carte își propune să parcurgă câteva dintre chipurile experienței spirituale, așa cum sunt ele înfățișate în scrierile Părintelui André Scrima. De fiecare dată, încercarea omului de a ieși dintre hotarele lumii este devansată de o discretă, dar decisivă coborâre a cerurilor în adâncul lucrurilor, acolo unde își lasă semne și repere. Transcendentul nu este niciodată construit într-o experiență spirituală, ci recunoscut de fiecare dată în transparența detaliilor care găzduiesc nemărginiri. Încercarea de față nu este nici despre experiența spirituală în genere, nici despre o biografie spirituală anume. Ea își propune să însoțească paginile cărților Părintelui Scrima și să sesizeze semnificația ultimă care le locuiește – cu alte cuvinte, să le devină prieten.“ – Ioan Alexandru Tofan

 

Fotografia de pe copertă: fotograf necunoscut, Părintele André la intrarea mănăstirii din Deir el Harf, 1977

Despre Ioan Alexandru Tofan

IOAN ALEXANDRU TOFAN (n. 1979) este prof. dr. în cadrul Facultății de Filozofie și Științe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași. A publicat Logica și filozofia religiei. O relectură a prelegerilor hegeliene (2010), City Lights. Despre experiență la Walter Benjamin (Humanitas, 2014), Cuvinte, lucruri, imagini. Teorie critică la Walter Benjamin și Theodor W. Adorno (2014), Mistică și lume cotidiană. Michel de Certeau (Humanitas, 2017 – ebook și 2018 – format tipărit), Omul lăuntric. André Scrima și fizionomia experienței spirituale (Humanitas, 2019), André Scrima, un „gentleman creștin“. Portret biografic (Humanitas, 2021), precum și numeroase studii în reviste și lucrări de specialitate pe teme privind filozofia clasică germană, filozofia religiei, teoria critică sau teoriile secularizării.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Omul lăuntric
  • Subtitlu: André Scrima și fizionomia experienței spirituale
  • An apariție: 2019
  • Ediție: I
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-6388-7
  • Colecție: Religie
  • Domeniu: religie, Spiritualitate
  • Autor: Ioan Alexandru Tofan

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact