Închide Close

Editura Humanitas

Oliver Jens Schmitt, România în 100 de ani

Bilanțul unui veac de istorie

Din categoriile istorie

În colecția Istorie

Traducere de Wilhelm Tauwinkl

 

„Am scris această carte cu simpatie şi respect faţă de acei oameni care, în ultima sută de ani, au încercat să construiască, în condiţii grele, ceea ce, după părerea mea, merită România să fie: o ţară normală, nu un caz special, nici în bine, nici în rău, ci un stat de drept, democratic, în Europa. Regimurile autoritar-totalitare din ultima sută de ani au fost susţinute chiar de forţe din ţară, oricât de mult s-a încercat mereu să se atribuie fascismul doar influenţei germane, iar comunismul, exclusiv celei sovietice. Este, desigur, o constatare dureroasă pentru români, dar fără o analiză a acestei continuităţi va fi dificilă vreo schimbare fundamentală în viitor. La o sută de ani de la 1918 ar trebui sărbătoriți acei oameni care, după 1989, în ciuda statului, dincolo de acest stat, dar apoi şi în importante instituţii ale acestui stat, nu s-au angajat pe drumul naţionalismului izolaţionist și al specificității româneşti, ci pe drumul unei normalităţi europene.“ — OLIVER JENS SCHMITT

 

„Există o lamentaţie publică în acest moment privind lipsa unui proiect de ţară… Unii spun că unirea cu Basarabia ar putea fi un proiect de ţară. Construirea de autostrăzi, spun alţii, este un proiect pentru următoarea mie de ani, iar alţii spun că generarea de prosperitate, pur şi simplu, este suficientă. Eu aş spune că instaurarea adevărului în centrul vieţii publice, acolo unde a fost foarte puţin prezent în România ultimilor o sută de ani, ar fi foarte importantă; poate că acesta este motivul care a dus la dispariţia încrederii în societatea românească. Încrederea în instituţii şi în «celălalt» este, într-adevăr, liantul cel mai important al unei democraţii.“ — MARIAN VOICU

Despre Oliver Jens Schmitt

OLIVER JENS SCHMITT (n. 1973) predă istorie sud‑est‑europeană la Universitatea din Viena. Temele sale de cercetare privesc, printre altele, fascismul în Europa de Est, cu accent pe România, societățile urbane din estul Mediteranei în secolul al XIX‑lea, societatea și politica în Imperiul Otoman târziu, evoluțiile socioculturale din spațiul albanez, istoria imperiului maritim al Veneției sau istoria Balcanilor în Evul Mediu târziu. Între anii 2017 și 2022 a fost președintele Secției de Filozofie și Istorie a Academiei Austriece de Științe. Din 2017 este director științific la Institutul pentru Studiul Monarhiei Habsburgice și al Balcanilor din cadrul Academiei Austriece de Științe. Printre cărţile sale, traduse în mai multe limbi, se numără: Kosovo: Kurze Geschichte einer zentralbalkanischen Landschaft (Kosovo: Scurtă istorie a unui ținut central‑balcanic, 2008), Skanderbeg: Der neue Alexander auf dem Balkan (Skanderbeg: Noul Alexandru din Balcani, 2009, tr. rom. 2014), Die Albaner: Eine Geschichte zwischen Orient und Okzident (Albanezii: O istorie între Orient și Occident, 2012) și, împreună cu Bernd J. Fischer, A Concise History of Albania, 2022. Editura Humanitas a publicat mai multe lucrări ale sale, traduse din limba germană: Corneliu Zelea Codreanu: Ascensiunea și căderea „Căpitanului“ (2018), România în 100 de ani. Bilanțul unui veac de istorie (2018), Balcanii în secolul XX: O istorie postimperială (2022) și Biserica de stat, sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române, 1918–2023 (2023).

 

Fotografia autorului © Jutta Benzenberg

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: România în 100 de ani
  • Subtitlu: Bilanțul unui veac de istorie
  • An apariție: 2018
  • Ediție: I
  • Pagini: 136
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-6148-7
  • Colecție: Istorie
  • Domeniu: istorie
  • Autor: Oliver Jens Schmitt
  • Traducere: Wilhelm Tauwinkl

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact