Închide Close

Editura Humanitas

Filip-Lucian Iorga, Strămoşi pe alese

Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române

În colecția Istorie

„Îndemn pe cititor să se cufunde în lectura cărţii, care nu e numai interesantă şi adesea hazlie, ci şi cu adevărat pasionantă.“ (Neagu DJUVARA)

„În genere, fanteziile genealogice au fost tratate mai curând drept curiozităţi, evocate în note marginale, pentru pitorescul lor anecdotic. Este meritul lui Filip-Lucian Iorga de a introduce subiectul cu adevărat în istorie: în istoria mentalităţilor şi a reprezentărilor sociale. El arată în chip convingător că lucrul care contează până la urmă nu este atât realitatea strictă a unei descendenţe, cât propria reprezentare a acesteia şi mai ales receptarea publică. Ne aflăm în faţa unor strategii de legitimare, oglindind dorinţa de afirmare şi lupta pentru întâietate între familiile boiereşti, şi nu mai puţin efortul acestora de a se integra în aristocraţia europeană. E în fond o preluare, şi sub acest aspect, a modelului occidental, odată cu procesul de modernizare şi occidentalizare declanşat după 1800.“ (Lucian BOIA)

„Fascinantă este evoluţia tipului de fabulaţie genealogică. Anticii îşi căutau strămoşii printre zei. În Antichitatea târzie şi în Evul Mediu, devine preponderentă raportarea la Antichitatea propriu-zisă. În epoca modernă, se încerca legarea fie de începuturile medievalităţii, fie de Antichitate. În toate cazurile, strădania de a găsi strămoşi iluştri a mers mână în mână cu şarlatania, cu impostura, cu falsul. Socotesc că prin cartea lui, Filip-Lucian Iorga pune bazele unui mod (poate chiar a unei direcţii) de cercetare, pentru care ea constituie o abordare preliminară, ale cărei continuare şi dezvoltare suntem îndreptăţiţi să le aşteptăm cu tot interesul. Cu asemenea cercetări, ştiinţa genealogică însăşi se află la o răscruce.“ (Ştefan S. GOROVEI)

Despre Filip-Lucian Iorga

FILIP-LUCIAN IORGA s-a născut la 16 iulie 1982, în Bucureşti, ca urmaş al unui vechi neam de moşneni ialomiţeni stabiliţi în Bucureşti la sfârşitul secolului al XIX-lea. Absolvent al Colegiului Naţional „Spiru Haret" şi al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Doctor în istorie al Universităţii din Bucureşti (2011). Stagiu la Centre de Recherches en Histoire du XIXe Siècle, Universitatea Paris IV – Sorbona (2009–2010). Studii la European College of Liberal Arts, Berlin (2004). Manager cultural în cadrul Institutului Cultural Român (2007–2008), consultant al Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României (2007–2008), vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale „Erbiceanu" (2008–2013), expert la Ministerul Educaţiei Naţionale (2012-2013), director al Departamentului Memoria Exilului Românesc din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (2013). În prezent, este lector asociat la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi ţine cursuri la Institutul Diplomatic Român şi la Fundaţia „Calea Victoriei". Membru al Institutului Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta" şi al Jockey Clubului Român. În 2008 a primit Medalia „Regele Mihai I pentru Loialitate". A publicat volumele Genocidul comunist în România, vol. IV, Reeducarea prin tortură (cu Gheorghe Boldur-Lăţescu; Albatros, 2003; fragmente din volum au fost incluse în Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România), Breviar pentru păstrarea clipelor. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Alexandru Paleologu (Humanitas, 2005, 2007, 2012), Les Cazaban. Une chronique de famille (cu Eugen Dimitriu; Universal Dalsi, 2007), Le tempérament œcuménique. Entretiens avec Jean Delumeau, Neagu Djuvara, Jacques Le Goff, Emmanuel Le Roy Ladurie, Éric Mension-Rigau, Jordi Savall (Éditions Baudelaire, Lyon, 2013), Strămoşi pe alese. Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române (Humanitas, 2013), Trecutul este viu. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Neagu Djuvara (Humanitas, 2014). A revizuit volumul Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar P-Q de Cicerone Ioniţoiu (Maşina de scris, 2006), a publicat studii şi articole în volume colective, a realizat numeroase interviuri cu personalităţi culturale (Lucian Boia, Barbu Brezianu, Constantin Codrescu, Lena Constante, arhim. Mina Dobzeu, Ion Irimescu, Lydia baronesse Løvendal, Ion Lucian, Angela Marinescu, Pericle Martinescu, Dan Nasta, Mircea Horia Simionescu, Profira Stoicescu, arhim. Petroniu Tănase, Constantin Ţoiu etc.) şi a colaborat la reviste precum România literară, Secolul 21, Memoria şi Sfera politicii. Autor al chestionarului Memoria elitelor româneşti, parte a unei cercetări dedicate descendenţilor actuali ai boierimii, marii burghezii şi elitelor intelectuale româneşti. Blog personal: poianamosnenilor.wordpress.com

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Strămoşi pe alese
  • Subtitlu: Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române
  • An apariție: 2012
  • Ediție: I
  • Pagini: 328
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-3844-1
  • Colecție: Istorie
  • Autor: Filip-Lucian Iorga
  • Cuvânt înainte: Neagu Djuvara

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact