Închide Close

Autori

Matei Pleşu

Matei Pleşu

MATEI PLEŞU (n. 1973, Bucureşti) a absolvit cursurile Facultăţii de Filozofie din Bucureşti în 1997. În acelaşi an, traduce pentru Editura Humanitas o monografie Platon a lui R.M. Hare, apoi urmează un stagiu de doi ani în Austria şi în Germania. În perioada 2005-2010 colaborează cu revistele Aspirina, Plai cu boi şi Adevărul literar şi artistic. Participă la un proiect de traducere a operei lui J.W. Goethe, în 18 volume, desfăşurat de Societatea Germaniştilor din România. În 2009 publică la Editura Humanitas colecţia de povestiri Non-sensul giratoriu şi alte non-sensuri de ieri şi de azi. Se numără printre autorii a patru antologii apărute la Editura ART, între 2009-2011. În prezent este secretar general de redacţie al revistei Dilemateca.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia