SORIN LAVRIC s-a născut la 27 noiembrie 1967, la Turnu-Severin. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Medicină Generală, Institutul Medico-Farmaceutic „Carol Davila" (1987-1993) şi Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucureşti (1991-1996). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (2005).
Scrieri: Cartea de Crăciun (Humanitas, 1997); Ontologia lui Noica. O exegeză (Humanitas, 2005); Noica şi Mişcarea Legionară (Humanitas, 2007) Traduceri (împreună cu Bogdan Mincă): Martin Heidegger, Parmenide (Humanitas, 2001); Martin Heidegger, Problemele fundamentale ale fenomenologiei (Humanitas, 2006).