Alvaro Mutis s-a nascut la Bogota, in Columbia, pe 25 august 1923, intr-o familie de diplomati. A trait pana la varsta de noua ani in Belgia, revenind des in tara, unde bunicul matern avea o plantatie de cafea. Se lanseaza in 1947 ca poet, iar in 1956 se muta in Mexic, unde alterneaza scrisul si critica literara cu diverse meserii prozaice. Gabierul Maqroll, personajul prezent in aproape intreaga sa opera narativa si lirica deopotriva, apare pentru prima oara intr-un volum de poeme publicat in 1953. Marinarul transhumant ajunge din 1986 protagonistul a sapte micro-romane. Desi opera sa este fundamental lirica, iar Mutis se considera mai degraba un poet, el a scris in afara de saga lui Maqroll volumele de povestiri Los trabajos perdidos, in 1961, sau La mansion de Araucaima. Relato de tierra caliente, in 1973. Intre 1974 si 2002 primeste un numar impresionant de premii si distinctii internationale prestigioase, ca recunoastere a valorii si contributiei sale la literatura iberoamericana si universala, printre care premiul "Miguel de Cervantes" in 2001 pentru Bel morir, ultimul micro-roman din Ispravile si necazurile Gabierului Maqroll.
Web:
www.alvaro-mutis.com