Închide Close

Autori

Ana Alfianu

Ana Alfianu

ANA ALFIANU s-a născut în 1979 la Brașov și a urmat cursurile liceului de artă din localitate. A absolvit Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, cu o licență în arte plastice și decorative, specializarea conservare–restaurare, și a lucrat vreme de câțiva ani ca restaurator și grafician la Muzeul Județean din Târgu Mureș. Între 2006 și 2007 a urmat cursuri de teatru, film și artă în Statele Unite. A debutat la Humanitas Junior, în 2017, cu volumul Val și Cetatea Sufletelor, pe care l-a scris și ilustrat. În 2019, cartea a fost pusă în scenă la Centrul Național al Dansului de coregrafa Vava Ș”tefănescu. Ana Alfianu a ilustrat, între altele, Ina și Ariciul Pit: Aventuri în aparatul de fotografiat al bunicului, vol. 1 și 2, de Radu Ț˜uculescu (Corint, 2017, 2018), 1001 de nopți: Basme arabe istorisite de Eusebiu Camilar, vol. 1 și 2 (Humanitas Junior, 2019, 2020), Băiatul care nu credea în Moș Crăciun de Liana Alexandru (Humanitas Junior, 2019), O călătorie prin univers: Astrofizica povestită de Cristian Presură (Humanitas Junior, 2019) și Tigrul nerecunoscător, povești asiatice alese și traduse de Ș”tefan Liiceanu (Humanitas Junior, 2020).

De acest autor

Val și Cetatea Sufletelor

Ana Alfianu, Val și Cetatea Sufletelor

CumpărăPreț 33.00 RON

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia