Închide Close

Autori

Ana Barton

Ana Barton

ANA BARTON a scris devreme şi-a debutat târziu, la 40 de ani, din smerenie faţă de arta literară, faţă de artă, în general. A făcut cu mare plăcere, ba chiar adesea cu drag, publicistică, îndeosebi culturală. Trăieşte-n bună pace şi-n sporadică înţelegere cu daimonul propriu. Din uniunea asta s-au născut volumele de proză Prospect de femeie, Mamifer şi Jurământ de rătăcire (toate publicate la Editura Herg Benet), cele două cărți-album Foto splendid – Colecţia Costică Acsinte: Viaţa socială şi Doamne şi domniţe, Cele mai frumoase proze ale anului: Antologie (Editura Adenium, 2014) şi Cartea simţurilor, volum colectiv coordonat de Dan C. Mihăilescu (Editura Humanitas, 2015).

De acest autor

Pervazul lui Dumnezeu

Ana Barton, Pervazul lui Dumnezeu

CumpărăPreț 16.90 RON

Pervazul lui Dumnezeu

Ana Barton, Pervazul lui Dumnezeu

CumpărăPreț 27.00 RON

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia