Închide Close

Autori

Ani Chöying Drolma

Ani Chöying Drolma

ANI CHÖYING DROLMA s-a născut pe 4 iunie 1971 la Kathmandu, din părinți tibetani refugiați în Nepal din China comunistă. S-a călugărit la numai 13 ani pentru a scăpa de un tată abuziv, fiind primită la mânăstirea Nagi Gompa sub oblăduirea maestrului budist Tulku Urgyen Rinpoche. Aici a învațat, printre multe altele, să cânte mantre. În 1994 chitaristul Steve Tibbetts i-a descoperit vocea extraordinară, a înregistrat-o și a produs două CD-uri. Așa a început cariera ei internațională de interpretă de muzică sacră budistă. Din banii câștigați astfel și din donații, a înființat în 2000, în apropiere de Kathmandu, școala cu internat gratuită Arya Tara, care e astăzi căminul a 80 de tinere călugărițe sărace din Nepal și India. Nuns’ Welfare Foundation, înființată de ea în 1998, a inaugurat în 2010 Aarogya Foundation, care oferă servicii medicale bolnavilor de rinichi. Iar lista activităților ei umanitare ar putea continua. În 2014 a primit titlul de ambasador național UNICEF în Nepal. A semnat până acum, ca interpretă, 15 albume. Cartea ei de memorii, apărută pentru prima oară în Franța în 2008, a devenit un bestseller cu traduceri în 15 limbi.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia