Închide Close

Autori

Anna Kretzulescu-Lahovary

Anna Kretzulescu-Lahovary

ANNA KRETZULESCU-LAHOVARY (1865–1964) a fost fiica unică a doctorului şi politicianului Nicolae Kretzulescu şi a Sofiei Kretzulescu, născută Iacovenco. Și-a petrecut copilăria şi adolescenţa pe moşia tatălui său din Leurdeni (judeţul Argeş), alături de copiii familiilor Brătianu, Davila, Golescu, prieteni de joacă şi vecini de moşie. Tot acolo i-a întâlnit pentru prima dată pe regele Carol I şi pe regina Elisabeta, pe care îi evocă cu căldură în amintirile sale. Încă de la vârsta de patru ani şi-a însoţit părinţii în călătoriile lor diplomatice la Cairo, Berlin şi Sankt-Petersburg. La Sankt-Petersburg şi-a cunoscut şi viitorul soţ, diplomatul Alexandru Em. Lahovary, cu care s-a căsătorit la Bucureşti, în 1882. Au avut împreună şase copii. Cea mai mare, Colette, căsătorită Plagino, avea să devină doamnă de onoare a reginei Maria, iar mai târziu a reginei-mamă Elena, şi una dintre infirmierele-eroine ale frontului românesc în Primul Război Mondial. Anna însăşi a fost, în timpul războiului, o activistă energică a Crucii Roşii din Paris şi a contribuit direct la organizarea serviciilor sanitare din România. De foarte tânără, şi-a manifestat talentul pentru pictură şi literatură, dar şi gustul pentru viaţa activă în natură, fiind, aşa cum singură se defineşte, una dintre primele „doamne devenite fermier“. A fost prietena şi confidenta lui Henriette Poincaré, a fost prietenă din copilărie cu Sabina Cantacuzino şi Ionel Brătianu, era verişoară îndepărtată a Marthei Bibescu şi o apropiată a viitoarei regine Maria, pe care a însoţit-o, în 1913, într-o călătorie la curtea regală de la Madrid. Toate aceste personaje şi episoade istorice le evocă, cu talent şi sensibilitate, în memoriile ei, fructul nostalgic al unui secol de viaţă.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia