Bellu Zilber

S-a nascut la Targu Frumos, in 1901. In perioada 1919–1923 se afla la studii in Franta, unde activeaza in organizatii comuniste. La inapoierea in tara lucreaza ca functionar al firmei „J. Nechelis“ din Bucuresti. In 1930 e arestat pentru spionaj in favoarea Uniunii Sovietice si, in 1931, condamnat la cinci ani de temnita grea, pentru ca in anul urmator sa fie rejudecat si achitat. Intre 1932 si 1940 lucreaza ca referent si secretar al „Institutului pentru studiul conjuncturii economice“, sub directia lui Virgil Madgearu. Publica articole de economie si sociologie in Independenta economica, Viata romaneasca, Cuvantul liber, Era noua, precum si in alte periodice de stanga. In acelasi timp face parte din asociatia „Criterion“, grup reunind intelectuali cu orientari politice si filozofice diferite. In 1940, in urma aplicarii legislatiei rasiale, este indepartat din postul ocupat la institut. In preajma lui 23 August 1944 este colaborator apropiat al lui Lucretiu Patrascanu, iar dupa inlaturarea regimului Antonescu se intoarce la institutul unde lucrase, fiind numit director. In 1945 obtine licenta in filozofie la Universitatea din Bucuresti si isi sustine apoi teza de doctorat despre „Imperialismul unor tari inapoiate“. Intre 1946 si 1947 preda la universitate cursul de economie politica si sociala. In 1947 e exclus din Partidul Comunist, iar la 6 februarie 1948 e arestat pentru a fi folosit in procesul pregatit impotriva lui Lucretiu Patrascanu. E condamnat la inchisoare pe viata si eliberat in 1964. Din 1968 face demersuri pentru demascarea farsei judiciare din procesul Patrascanu. O prima varianta a memoriilor sale e confiscata de Securitate in 1970. Bellu Zilber moare in 1978.