Închide Close

Autori

Cezar Paul-Bădescu

Cezar Paul-Bădescu

CEZAR PAUL-BĂDESCU (n. 1968, Bucureşti) absolvă Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti în 1994 şi masteratul în teoria literaturii şi literatură comparată în 1995. Din 1996 până în 2008 este redactor la revista Dilema (devenită apoi Dilema veche). În 1997 coordonează, tot la Dilema, un dosar care pune în discuţie mitologiile create în jurul lui Mihai Eminescu. Acest număr stârneşte numeroase reacţii în presă, determinând chiar o luare de poziţie în Parlamentul României, iar Cezar Paul-Bădescu este ameninţat cu „plutonul de execuţie" în publicaţiile extremiste. În 1999 coordonează la Editura Paralela 45 o antologie cu titlul Cazul Eminescu, demers care redeşteaptă protestele din partea naţionaliştilor. Un an mai târziu, Paul-Bădescu pri meşte o medalie pentru merite culturale din partea Preşedintelui României. Întâmplător sau nu, medalia se numeşte „Mihai Eminescu". Cezar Paul-Bădescu debutează editorial în 1995, în volumul colectiv Tablou de familie (Editura Leka Brâncuş), care obţine Premiul pentru debut al revistei Tomis. La Editura Polirom publică romanele Tinereţile lui Daniel Abagiu (2004, reeditare în 2012) şi Luminiţa, mon amour (2006). E de asemenea prezent în antologiile Povestiri erotice româneşti (Editura Trei, 2006), Care-i faza cu cititul? (Editura Art, 2011) şi Primul meu job (Editura Art, 2011). Din 2007, Cezar Paul-Bădescu este şeful departamentului Cultură al ziarului Adevărul. El a fost totodată redactorul-şef al suplimentului Adevărul literar şi artistic până când acesta a fost desfiinţat, în 2011. În prezent, scrie săptămânal în rubrica sa de analiză a fenomenului televizual, „Cultura pe sticlă“, pe care o ţine în Dilema cu începere din 2003.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia