Închide Close

Autori

Ciprian Mihali

Ciprian Mihali

CIPRIAN MIHALI (n. 1967) predă din 1992 filozofia contemporană la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. După o teză de doctorat în cotutelă la Cluj şi Strasbourg, susţinută în 2020 şi consacrată hermeneuticii cotidianului, şi-a orientat cercetările către filozofia vieţii şi studiul puterii, dar şi spre teoriile spaţiului public şi spaţiului locuit, la confluenţa gândirii filozofice cu cea arhitecturală. Este autor a șase volume individuale sau scrise împreună cu Augustin Ioan; a publicat zeci de articole şi a tradus peste douăzeci de lucrări din filozofia francofonă a ultimului secol. Între 2012 şi 2016 a fost ambasador al României în Senegal şi în alte şapte state din Africa de Vest, pentru ca din 2016 până în 2020 să lucreze la Bruxelles ca director pentru Europa de Vest al Agenţiei Universitare a Francofoniei. Din septembrie 2020, îmbogăţit cu toate aceste experienţe ale lumilor astfel descoperite şi trăite, s-a întors la catedră, regăsind, într-o actualitate românească tumultuoasă, bucuria nesfârşită a gândirii critice şi a dialogului public, în compania studenţilor şi a cărţilor de filozofie.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia