Închide Close

Autori

Corina Negrea

Corina Negrea

CORINA NEGREA (n. 1968, Bucureşti) a absolvit Facultatea de Chimie-Fizică la Universitatea din Bucureşti. Din 1995 este redactor la Radio România Cultural. Are o experienţă de aproape douăzeci de ani în jurnalismul de ştiinţă. A realizat mii de interviuri cu cercetători români şi străini, precum şi – din 1994 până în prezent – mii de emisiuni de ştiinţă, printre care Planeta radio. Autostrada informaţională, Planeta radio. Lumea în care vom trăi şi, mai nou, Planeta radio. Bruxelles connection, Cafeneaua de ştiinţă, Născut în România, dar şi ediţii speciale dedicate premiilor şi laureaţilor Nobel ai fiecărui an. Din 1998, este corespondentul Radio România la Stockholm la „Săptămâna Nobel". A fost bursieră a câteva dintre cele mai prestigioase instituţii, uni versităţi şi programe de pregătire dedicate jurnaliştilor de ştiinţă din lume: EICOS – Martinsried, Germania; Knight Fellowships – Stanford University, SUA; FACS – Caltech, Pasadena, SUA etc.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia