ELENA STANCU e jurnalist de 12 ani, dintre care 5 i-a petrecut la revista Marie Claire, unde a fost redactor-șef adjunct. A scris despre violență domestică, sărăcie, sistemul medical românesc și a câștigat două burse și două premii Superscrieri, o bursă oferită de Centrul Carter din SUA și un premiu la Balkan Fellowship for Journalistic Excellence.
În 2008, Elena Stancu și Cosmin Bumbuț s-au întâlnit la revista Marie Claire și au lucrat împreună la mai multe reportaje sociale. În 2009, au făcut revista de fotografie Punctum, iar în 2012 au publicat Cuba continuă (Editura Art), povestea subiectivă a unui popor izolat şi suspendat în timp.
În noiembrie 2013, cei doi s-au mutat într-o autorulotă ca să înțeleagă România de azi. Au intrat în penitenciarele din Craiova, Târgșor, Gherla, Chilia Veche, Aiud, Baia Mare și Buziaș ca să afle de ce sărăcia te aruncă în închisoare, au stat în frig printre oamenii străzii și au văzut abuzurile poliției, au fost în comunitățile în care părinții își pedepsesc copiii cu lovituri de bici și femeile sunt omorâte în bătaie de bărbații lor. Au trăit printre romii căldărari din Corcova, unde fetele sunt măritate la 12 ani, și au făcut un documentar despre o tânără familie care caută bunăstarea în Franța, la groapa de gunoi. Filmul a fost premiat la mai multe festivaluri, printre care TIFF, Docuart și Millenium Film Festival din Bruxelles. Proiectele lor sunt publicate pe Teleleu.eu.