Ermanno Cavazzoni

Se spune ca exista doua categorii de scriitori: cei care scriu in tinuta de gala, ca un omagiu adus cartii, si cei care scriu in papuci si in halat de casa. Metafora a fost intrebuintata si de scriitorul italian Ermanno Cavazzoni (n. 1947) care, daca e sa-l credem, nu se asaza la masa de scris decat imbracat cu mare grija, ba si-ar pune si fracul, daca ar avea unul. Cu toate acestea, proza profesorului de estetica de la Universitatea din Bologna nu are nimic scortos, aparenta ei raceala „stiintifica“ este subminata de un delicios umor absurd, care aminteste pe alocuri de Urmuz, de O'Henry, de Capek sau de Daniil Harms. Cavazzoni a debutat in 1987 cu romanul Il poema del lunatici, din care s-a inspirat si Fellini pentru scenariul ultimului sau film, La voce della luna. Dar recunoasterea internationala a venit abia zece ani mai tarziu, la publicarea volumului de microbiografii de imbecili, Vite brevi di idioti, pe care-l oferim acum cititorilor colectiei „Cartea de pe noptiera“.

OPERA PRINCIPALA: Il poema del lunatici, 1987, Le tentazioni di Girolamo, 1991, Rivelazioni sui purgatori, 1996, Vite brevi di idioti, 1997, Cirenaica, 1999, Gli scrittori inutili, 2002.